Asociația District Hub și Coresi Business Campus organizează, la Brașov, evenimentul „Educația: Soluții europene la provocări locale”, în marja „Conferinței privind viitorul Europei” derulată de Comisia Europeană la nivelul întregii Uniuni Europene.
Evenimentul va avea loc în data de 15 octombrie 2021, între orele 16:00 și 18:00, în Sala IAR 80 din cadrul Coresi Business Campus, Str. Turnului, Nr. 5, Brașov.
În cadrul evenimentului, comunitatea locală va fi invitată să își prezinte punctul de vedere cu privire la prioritățile Uniunii Europene pentru următorul deceniu, la soluțiile pentru provocările pe care sistemul local de învățământ le întâmpină și să își transmită ideile Comisiei Europene, în cadrul celei mai ample dezbateri cu privire la viitorul Uniunii.
Evenimentul „Educația: Soluții europene la provocări locale”, organizat de Asociația District Hub și Coresi Business Campus reprezintă primul eveniment în marja „Conferinței privind viitorul Europei” animat de comunitatea locală pentru comunitatea locală din Brașov.
Evenimentul propune participanților două teme pentru dezbatere în cadrul unor ateliere de lucru dedicate:
(1) „Agenda pentru educație digitală 2021-2027”;
(2) „Viitorul pieței muncii, colaborarea dintre sistemul de educație și mediul de afaceri”.
Cele două ateliere tematice vor fi moderate de parteneri și colaboratori ai District Hub și își propun să reunească reprezentanți ai sistemului de învățământ, reprezentanți ai mediului local de afaceri și ai sectorului non-guvernamental și reprezentanți ai comunității locale interesați de viitorul educației. Atelierul de lucru privind „Agenda pentru educație digitală 2021-2027” va fi organizat în limbile română, maghiară și germană, pentru a oferi șansa tuturor brașovenilor să își exprime punctele de vedere și să participe la dezbaterea privind viitorul Europei.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Fundației Comunitare Brașov, Fundației Comunitare Țara Făgărașului, Terroirs Boutique du Vin și Liric Social Club.
Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile la adresa www.districthub.ro.
Despre „Conferința privind viitorul Europei”
Conferința privind Viitorul Europei reprezintă o ocazie unică pentru cetățenii europeni de a dezbate provocările și prioritățile Europei. Indiferent de locul de proveniență sau de activitate, în cadrul Conferinței, cetățenii europeni pot reflecta la viitorul pe care îl doresc pentru Uniunea Europeană. Comisia Europeană preconizează că, până în primăvara anului 2022, conferința își va prezenta concluziile astfel încât să ofere orientări privind viitorul Europei.
Până în prezent, la nivelul Uniunii Europene, „Conferința privind viitorul Europei” a reunit 109 872 de participanți la 2 307 evenimente.
Leave a Reply