Echipa Asociației Club Sportiv Logic 64 Brașov are din nou nevoie de ajutor din partea comunității brașovene pentru a susține performanța lui Vladimir

Brașoveanul în vârstă de 10 ani, Vladimir Sofronie, premiat la Gala Șahului Românesc din 7 decembrie 2023 ca fiind cel mai bun șahist junior din România, își dorește să îți serbeze ziua de naștere la un prestigios concurs internațional de șah, în compania elitei mondiale a șahului: actualul campion mondial, marele maestru Ding Liren (în vârstă de 31 de ani) și cel mai bun șahist al tuturor timpurilor, marele maestru Magnus Carlsen (în vârstă de 33 de ani), care vor participa și ei la competiția care a adunat deja la start peste 2.500 de șahiști profesioniști.

Această competiție se preconizează că va atinge un număr record de participanți, datorită prezenței marelui maestru Magnus Carlsen la turneul ce urmează să înceapă peste o săptămână în Germania la Baden-Baden în perioada 27 martie – 2 aprilie 2024.

După un parcurs extraordinar în ultimii 3 ani în care a cucerit locul 1 la campionatele europene (2023), balcanice (3 medalii de aur 2022), ale Uniunii Europene (2023 și 2021) și naționale (2023 și 2021), făcând să răsune imnul României peste hotare, în sala de festivitate, de nenumărate ori, juniorul Vladimir Sofronie speră că banii nu vor da mat șahului și va reuși să ia parte și el la prestigiosul eveniment desfășurat chiar de ziua sa de naștere.

Cheltuielile de cazare, masă și taxa de participare au fost achitate deja, LIPSINDU-I SUMA CARE SĂ ACOPERE CHELTUIELILE DE DEPLASARE CU AVIONUL pentru Vladimir și tatăl său, care îi este și antrenor, maestrul internațional Iulian Sofronie.

Calitățile extraordinare ale lui Vladimir Sofronie, talentul, ambiția și puterea de muncă ieșite din comun pentru un copil de 10 ani, au fost remarcate chiar și de marele maestru indian R.B.Ramesh – recent premiat de către Federația Internațională de Șah ca cel mai bun antrenor din lume. El recomandă ca Vladimir Sofronie să participe la cele mai puternice turnee internaționale pentru a ajunge campion mondial.

Cei care doresc să îl sprijine financiar pe Vladimir pentru a face posibilă nu doar deplasarea la prestigiosul turneu de șah de la Baden-Baden, dar și la cele care urmează, îi pot contacta telefonic sau prin e-mail pe părinții lui Vladimir:

0745322342 Claudia Sofronie

0745629892 Iulian Sofronie

logic64sah@yahoo.com

Foto: Asociația Club Sportiv Logic 64 Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.