Despre proiectul Drumului Forestier Gorița la final de an, din perspectiva cultural-istorică

Acest articol reprezintă o actualizare a studiului personal numit „Considerații preliminare cu privire la istoria dealului Gorița”, realizat ad-hoc, în contextul unei iminente execuții ale proiectului de drum forestier Gorița, în vederea exploatării silvice.

După ce acum circa trei luni, proiectul stârnea polemici în spațiul public [1], în data de 26 noiembrie a.c., în paralel, a avut loc o dezbatere despre valorificarea potențialului pădurilor urbane și periurbane ale Brașovului, altul decât cel de exploatare a masei lemnoase [2].

Proiectul de drum forestier nefiind încă într-o fază avansată de implementare (fiind doar suspendat în instanță de către Uniunea Salvați România și câteva ONG-uri [3]), nu a ținut seama, în faza de avizare de către Protecția Mediului, de prevederile O.G. 43/2000, prin care trebuia identificată necesitatea unor investigații arheologice [4].

Având în vedere proximitatea față trei foste localități distincte, cu un trecut bogat și documentat, și anume Șcheii Brașovului, fostul oraș-cetate Corona/Kronstadt și succesiunea de grupuri de locuințe din Valea Cetății, precum și relațiile inerente dintre așezări, pe de o parte, și cele dintre habitatele umane și dealul Gorița, importanța culturală a dealului nu a fost obiectul vreunui studiu până în prezent, deși este cazul.

Întâi, voi începe prin a afirma că nu sunt jurist ca formație profesională, ci istoric. Luând în considerare cadrul legal existent, pot spune că puteau fi demarate investigații arheologice preventive în vederea clasării potecilor ca situri arheologice, conform prevederile ordonanței guvernamentale nr. 43 din 2000, republicată în 2007. Contextul era de așa natură că, în cadrul documentației pentru avizul de mediu și al tipului de lucrări, o cercetare preventivă este obligatorie, cu acordul Ministerului Culturii, încălcarea prevederilor fiind sancționată cu amenzi între 25.000 și 75.000 lei [5].

În afară de ordonanța guvernamentală, ar trebui ținut seama și de restul contextului legal, având în vedere faptul că România și-a asumat o serie de angajamente la nivel internațional cu privire la patrimoniul cultural și nu numai. Legea 150/1997 privind ratificarea Convenţiei europene pentru protecţia patrimoniului arheologic (revizuită), adoptată la La Valetta în 16 ianuarie 1992, ne obligă să luăm toate măsurile necesare pentru a identifica, salva, conserva și valorifica orice mărturie arheologică (situri, elemente de cultură arheologică) [6].

Legea 451/2002 pentru ratificarea Convenţiei europene a peisajului, adoptată la Florenţa la 20 octombrie 2000, ne subliniază și ne obligă să recunoaștem peisajul ca resursă economică și ca parte esențială din viața cotidiană, deci trebuie restaurat, protejat și valorificat ca atare [7].

Legea 422/2001, republicată, privind protejarea monumentelor istorice, este cea care obligă autoritățile publice și proprietarii (unde e cazul) să ia toate măsurile necesare pentru a asigura integritatea monumentelor istorice, clasarea celor eligibile pentru protecția legală și sancționarea încălcărilor legii până la pedepse cu închisoarea [8].

În final, dată fiind menționarea unor situri istorice în rândurile de mai jos, definitivez lista cu prevederi legate de vandalizări, cu Legea 61/1991 republicată, Legea 554/2003 privind măsuri pentru asigurarea aspectului estetic al Capitalei şi al altor localităţi (pentru monumentele istorice, îndeosebi), art. 253 al Codului Penal, cu privire la sancțiunile împotriva distrugerilor sau a tentativelor de distrugere a bunurilor de patrimoniu [9].

Dincolo de argumentele legale, geografic și istoric vorbind, accesul la Gorița este relativ facil, existând o serie de poteci, via Șaua Tâmpei sau Șchei, absența dezvoltării unei infrastructuri moderne limitând efectele factorului antropic. De asemenea, tendința oamenilor de a-și extinde habitatul de-a lungul văilor și mai ales, a câmpiilor de la nord și nord-est de fosta cetate Brașov, a plasat dealul Gorița într-o poziție oarecum izolată, însă nu lipsită de interes sau relevanță. Ca izvoare, avem în esență, dintre cele cartografice, cum ar fi cele militare iosefine, ale districtului Brașov (1769-1773) [10], în care putem observa masivul Tâmpa, cu o serie de poteci care traversează dealul Gorița sau îl delimitează de muntele notoriu vecin [11].

La nord, observăm o potecă ce urcă dinspre marginea așezării Șchei spre Șaua Tâmpei, unde s-au aflat cetatea Brașovia și capela Sf. Leonard, protejată într-o vreme de șcheienii din Cutun. Acolo, se intersecta cu poteca ce urca dinspre Valea Cetății. Apoi, mai la sud, pornind dinspre Crucea Mușicoiului, o potecă urca până la intersecția cu o alta ce tăia dealul în două, unind Șaua Tâmpei cu Poiana Ștechil. Mult mai la sud, pornind din zona Crucii Dreptății, ultima urca spre Poiana deja menționată.

Dacă ne luăm după Roxana-Elena Belașcu, care a surprins evoluția peisajului geografic prin hărțile topografice realizate în ultimii 500 de ani, putem observa interesul minim invaziv al omului pe dealul Gorița, nefiind luat în calcul pentru o locuire permanentă (până la dovezi arheologice contrare).

Încă din preistorie, zona ocupată de actualul oraș Brașov a fost locuită, anume în Valea Cetății, Șchei, centrul istoric, Tâmpa, dealul Gorița fiind probabil, de interes pentru sursele de apă, păduri (lemn, vânătoare, cules, apărare), drumuri și, unde și dacă a fost posibil, pastoralism [12]. În Repertoriul Arheologic al județului Brașov, Florea Costea a enumerat toate siturile limitrofe dealului, de unde aflăm că a existat o continuitate a populațiilor, cel târziu din neolitic [13]. Pe platoul Păticel dintre șaua Tâmpei și vârful Gorița (pe Dealul Păticel lipit și greu de delimitat de Gorița la prima vedere, dar încă în rezervația Tâmpa), a existat o fortificație hallstattiană de refugiu și supraveghere a Depresiunii Brașovului și a Văii Timișului [14].

De asemenea, în Registrul Arheologic Național, avem înregistrate ca situri arheologic câteva situri din epocile de fier și perioadele romană și post-romană. Cele din Valea Cetății au fost distruse în urma finalizării actualului cartier Răcădău și mai avem o fortificație dacică la Pietrele lui Solomon, întregul cartier Șcheii Brașovului (ansamblu urban protejat de lege), cetatea medievală Brașovia (sec. XIII) și capela Sf. Leonard (sec. XVIII) [15]. Iar conform ultimei variante a Listei Monumentelor Istorice, la poalele dealului, avem clasată „Crucea Mușicoiului” ca monument istoric (1671) [16] și încă una clasabilă, „Crucea Dreptății” (1919).

De-a lungul istoriei dreptului de proprietate a pădurilor din zona Brașovului, au existat probleme legate de folosința lor de către comunitățile din așezările limitrofe. Trebuie să înțelegem că a fost o lungă perioadă în care construcțiile erau mai degrabă, din lemn, iarna era aproape singurul combustibil pentru încălzire (alături de bălegar și cărbune), înlocuite abia în secolele XIX-XX de cărămidă, respectiv, de combustibili fosili precum gazul [17].

Uneori, defrișările erau necesare pentru pășuni, iar alteori, pădurea era afectată de incendii, însă câteva obiceiuri ale șcheienilor au surprins o atitudine de conservare a pădurilor, dacă era posibil: „pentru nevoile casnice erau culese lemne uscate și crăci, pe care le cărau cu crosnia (legate pe spate)” [18].

Și având în vedere istoricul politico-militar al Brașovului, orașul și împrejurimile nu au fost scutite de invazii, iar pădurile au fost folosite ca obstacole în calea agresorilor [19].

Nu este exclus nici ca potecile constituite în sensul exploatării forestiere să fi avut rolul de a aproviziona cetatea Brașovia, pe când era funcțională, ori să fi fost folosită în scopuri militare defensive. Alexandru Surdu vorbește și de un obicei vechi al Junilor de a merge după brad pe „Tâmpa” („maial”), în ziua de Rusalii [20].

Mai nou, dealul reîmpădurit și-a menținut aprope exclusiv rolul de spațiu de recreere, pentru drumeți și bicicliști.

Acestea fiind spuse, am depus analiza istorică a potecilor de pe dealul Gorița ca parte a unei sesizări la Ministerul Culturii și la Institutul Național al Patrimoniului. Aștept un răspuns referitor la contextul acordării avizului de mediu pentru proiectul de drum forestier și încă un răspuns legat de ideea de a clasa potecile de pe deal ca situri arheologice. În același timp, membri din societatea civilă și din Uniunea Salvați România, printre care Maximilian Radu Munteanu și respectiv, Marian Spiridon, Mihai Orleanu și autorul prezentului articol, am depus o serie de cerințe cu privire la conservarea și promovarea pădurilor urbane și periurbane ale Brașovului, cu toate elementele componente [21].

În paralel, dezbaterea cu privire la rolul cultural și recreativ al pădurilor urbane și periurabane s-a desfășurat sub sabia lui Damocles atârnând deasupra Regiei Kronstadt, care a evitat cu orice preț să permită aducerea în discuție a proiectului de drum forestier care ar afecta relevanța unui demers de valorificare a patrimoniului verde al orașului. Și, deși primarul Municipiului Brașov, George Scripcaru a declarat pur demagogic și cinic suspendarea proiectului Gorița, ignorând regulile democratice ale supunerii la vot a inițiativei de către Consiliul Local [22], abia în urma acțiunii în instanță de către Uniunea Salvați România, Asociația România Civică și Asociația Brașovul Pedalează, s-a produs aceasta. Argumentele țin de ilegalitățile din cadrul proiectului, dubla finanțare, lipsa necesității acestuia și stabilirea inexplicabilă a unui traseu prea lung pentru obiectivul propus.

Conchid, considerând că suntem la o răscruce de opțiuni de valorificare a resurselor dealului Gorița, cea a ecoturismului nefiind încă exploatată la modul serios de către decidenții Brașovului și care merită o analiză temeinică. Într-o perioadă în care preocupările față de sănătatea omului și protecția mediului au căpătat valențe din ce în ce mai grave, ar fi necesară o discuție despre ce utilitate i se poate oferi Goriței în viitorul apropiat.

De asemenea, conservarea peisagisticii dealului (recunoscută probabil, încă din Prima Epocă a Fierului), precum și a patrimoniului istoric-arheologic, vine în complementaritate cu rolul recreațional pe care îl avea deja dealul. In extenso, discuția despre Gorița poate deservi uneia mai ample despre dezvoltarea orașului care, de secole întregi, a privit asemenea mușchiului de copac – spre nord și cu multă chibzuință.

Dar o asemenea dezbatere nu pare a fi în interesul prezentelor autorități locale, acestea arătând ostilitate sau dezinteres față de grijile și frustrările brașovenilor afectați de poluare și preocupați de propria sănătate, de calitatea slabă a aerului și de reducerea sensibilă a suprafețelor verzi din oraș și din jurul lui [23].

Nici măcar dezbaterea publică despre Gorița nu a avut loc, însă defrișările continuă în Brașov, contrar opiniei publice care, deși nu pare a fi contra construirii de drumuri forestiere în sensul accesibilizării prietenoase a intrărilor în pădure, se arată fermă contra tăierilor masive de copaci [24].