De vineri reîncepe transportul bicicletelor în Poiana Brașov

Având în vedere condițiile meteo, dar și solicitările primite din partea bicicliștilor, operatorul de transport va relua transportul bicicletelor în Poiana Brașov cu autobuzele RATBV. De vineri, 14 mai, toate autobuzele care vor circula pe linia 20 vor asigura și transportul bicicletelor.

Având în vedere vremea frumoasă și discuțiile pe care le-am avut cu comunitatea de bicicliști, am luat decizia ca din această săptămână să asigurăm transportul bicicletelor spre Poiana Brașov. În timpul săptămânii se vor putea transporta 22 de biciclete pe oră, urmând ca în weekend numărul să crească la 27 pe oră”, a precizat Flavia Boghiu, viceprimarul Municipiului Braşov.

În zilele lucrătoare, un autobuz de Poiană, cel care pornește la oră fixă din Livada Poștei, va avea atașată o remorcă pentru transportul a 16 biciclete, iar celelalte două autobuze care vor deservi linia 20 vor avea fiecare câte un suport pentru de 3 biciclete.

În zilele de vineri, sâmbătă, duminică și sărbători legale, pe linia 20 vor circula tot trei autobuze, dar capacitatea de transport pentru biciclete va fi mai mare. Astfel, autobuzul cu plecarea din livadă de la oră fixă va avea remorca pentru 16 biciclete, autobuzul de la și 20 de minute din Livada va avea suport pentru trei biciclete, iar autobuzul de la și 40 de minute din Livada Postei va avea atașată o remorcă pentru opt biciclete.

Conform precizărilor reprezentanților RATBV, bicicletele vor fi încărcate și asigurate de proprietarii acestora, conducătorul auto urmând să verifice faptul că prinderea s-a realizat corect, pentru a preveni apariția oricărui incident.

Suporturile de transport sunt omologate și nu prezintă pericole pentru siguranța bicicletelor.

Pentru a nu apărea situații de nerespectare a graficelor de circulație, persoanele care doresc să beneficieze de serviciul gratuit sunt rugate să se prezinte cu circa 10 minute înainte de plecarea în cursă la peronul de îmbarcare, din Livada Poștei sau Poiana Brașov, pentru a avea timp să-și încarce și asigure bicicletele.

Transportul bicicletelor se realizează gratuit.

Sursa foto: Primăria Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.