Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets cu Florin Dumitrescu, Ligia Keșișian și Vlad Minea

Sâmbătă, 27 ianuarie, începând cu ora 18:00, în Tipografia, o ediție specială cu nr. 60 a clubului de lectură Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets. Îi avem ca invitați la acestă ediție pe Florin Dumitrescu și Ligia Keșișian, ale căror noi volume de poezie au apărut anul trecut la Casa de Editură Max Blecher și pe Vlad Minea, un poet tânăr care încă nu a debutat în volum, masterand al Facutății de Litere din cadrul Universității Transilvania. La eveniment o să fie prezent și Claudiu Komartin, redactor-șef al revistei „Poesis internațional” și al Casei de Editură Max Blecher cu care o să discutăm un pic despre volumul Ligiei (Anul tigrului de apă) și al lui Florin (Sentimentul naturii) și despre nr. 32 (2/2023) al revistei „Poesis Internațional”.

Pentru că am ajuns la ediția cu nr. 60, Roxana Târziu, designerul vizual al clubului nostru de lectură, a avut ideea superbă să includă și chipul lui Alexandru Mușina în afișul acestei ediții. Pentru cei care nu știu asta, numele clubului nostru de lectură este o referință la volumul lui de poezie „Dactăr Nicu & his skyzoid band”, care a apărut în 2013 și un omagiu adus poetului, editorului, profesorului și mentorului care a fost Alexandru Mușina.
rezervări: 0722 373 090

FLORIN DUMITRESCU (n. 1966, București) debutează ca textier pentru Timpuri Noi la sfârșitul anilor ‘80 (pe disc în 1992). Se consacră cu Sarmalele Reci, cărora le este unic textier din 1993. În următorii treizeci de ani, compune texte pentru o varietate de muzicieni de pop, rock, folk și jazz. Cel mai recent proiect muzical este colaborarea cu saxofonistul și compozitorul Mihai Iordache pentru albumul Zeuții (2022), transpus într-un spectacol de jazz experimental și spoken word. Autor al volumelor de poezie Ana are mere (1997), ÎNcântece (2007) și Dodii (2016), Dumitrescu participă la cele trei volume colective ale grupului Marfă (1996, 2012 și 2019). În prezent, este lector la Universitatea „Transilvania” din Brașov, unde predă antropologie și copywriting.

LIGIA KEȘIȘIAN este poetă și traducătoare, membră a PEN Club România. A debutat în 2017 cu volumul de poezie „Mici cutremure”, urmat de „Miss Houdini”, în 2019, la editura Charmides. Cel de-al treilea volum, „Anul tigrului de apă”, a apărut în noiembrie 2023 la Casa de Editură Max Blecher; în urma publicării sale, Ligia a fost laureată a premiului Tânărul Scriitor al anului 2023 în cadrul Galei Tinerilor Scriitori. Selecții din poemele ei au fost traduse în franceză, maghiară, greacă și engleză, în reviste și antologii. A publicat grupaje de poeme în antologiile Cartea Bistriței (2018), Frica de tinerețea altora (2019), Parodii originale (2021) etc. și a avut lecturi și performance-uri la festivaluri precum FILIT, Poezia e la Bistrița, Jazz TM – Strada Fără Nume, Weekend Sessions etc. Colaborator constant al revistei Poesis International, traduce poezie și proză din engleză și spaniolă (Alejandra Pizarnik, Raul Zurita, Mario Santiago Papasquiaro, Adrienne Rich, etc.). În 2020, a tradus, împreună cu Claudiu Komartin, antologia „Revoluție și inocență”, de Mario Benedetti.

VLAD MINEA este masterand al programului Inovare Culturală, în cadrul Facultății de Litere din Brașov. Participă la cenaclul Corpul T, coordonat de Dan Țăranu și Virgil Borcan. A publicat poezie, proză, cronică literară în Revista GOLAN, Corpul T, Revista de Povestiri și o lucrare academică într-unul dintre anuarele Editurii Universității Transilvania din Brașov. S-a implicat voluntar în organizarea mai multor evenimente literare, printre cele mai importante numărându-se Bienala de Poezie și Poezia e la Bistrița. În prezent, lucrează la volumul de debut și speră să iasă ceva publicabil.

CLAUDIU KOMARTIN (n. 1983, București) a publicat volumele de poezie: Păpușarul și alte insomnii (2003, 2007), Circul domestic (2005), Un anotimp în Berceni (2009, 2010), cobalt (2013), Dezmembrați (2015, semnat cu heteronimul Adriana Carrasco), Autoportret în flama de sudură (2021), Inoculare (2022) și antologiile Maeștrii unei arte muribunde. Poeme 2010-2017 (2017, 2018) și 17 poeme de dragoste și un pantoum imperfect (2022).
Organizează din 2009 clubul literar Institutul Blecher și este, din 2010, redactor-șef al revistei „Poesis internațional” și al Casei de Editură Max Blecher.
Traducător și antologator, din 2019 vicepreședinte al PEN România.
Ediții ale cărților sale au apărut în germană (2012), sârbă (2015), turcă (2015), bulgară (2017) și polonă (2022).

Leave a Reply

Your email address will not be published.