Cursa donațiilor continuă. 30 iunie este ultima zi în care se pot face donații pentru proiectele Brașov Heroes de anul acesta

Fundația Comunitară Brașov alături de cei doi co-organizatori, Cartier Coresi și Fundația Țiriac, având drept partener instituțional, Primăria Municipiului Brașov, au organizat duminică, 14 iunie 2026 la Lacul Noua a paisprezecea ediție Brașov Heroes.

Brașov Heroes s-a concentrat și anul acesta pe ce înseamnă cu adevărat creșterea încrederii și dezvoltarea spiritului de colaborare din comunitate. Brașov Heroes activează an de an comunitatea pentru Binele pe care îl pot face împreună organizațiile locale, grupurile de inițiativă, oamenii activi și donatorii individuali: persoanele fizice, dar și companiile private și partenerii instituționali atunci când lucrează eficient împreună.

14 iunie 2026 a fost o adevărată sărbătoare a Binelui. Au fost prezentate și premiate cele 12 cauze implicate, publicul a ascultat poveștile lor și a înțeles și mai bine câte obstacole au oamenii din organizații și beneficiarii lor de depășit zi de zi. Ziua a continuat cu un moment drag tuturor participanților: încălzirea cu instructorul Marius Grancea. Au urmat cursele, iar la cea pentru familii au participat 1.633 de persoane de toate vârstele, indiferent de condiția lor fizică, inclusiv persoane cu dizabilități de vedere și animale de companie. Toți participanții au primit la finish medalia de #eroudeBrașov, apă și ceai de la partenerii evenimentului.

Zona cauzelor și a partenerilor corporate a fost plină de viață, de activități, de surprize, cadouri și de bunătăți. În jurul prânzului, au fost premiați cei mai rapizi alergători de la cursele scurtă, cea de 6 km și cea lungă, de 8 km. De asemenea, au fost premiate companiile care au susținut financiar organizarea acestui eveniment. La final, au urcat pe scenă echipa extinsă care organizează evenimentul și cei 130 de voluntari, fotografi și oameni dedicați, care și-au pus timpul în slujba Binelui.

Până în acest moment, s-au strâns 269.471 de lei. 

Două cauze sunt la sub 50% din obiectivul propus: Bastonul Alb 42%, Myndself 36%:

Trei cauze sunt la 55% – 65% din obiectivul propus: Viața la cetate 65%, Nautic Titanii 62%, Campus de vacanță 55%:

Două cauze au atins între 80% și 90% din ceea ce și-au propus: Kastel 87%, BIMA 81%

Cinci cauze și-au depășit deja obiectivul propus: Educația te salvează 135%, Mihai și prietenii 119%, Care for dogs 113%, Casa bună Sânpetru 107%, Drumul Independenței 101%.

Toate proiectele au în continuare nevoie de implicarea comunității brașovene pentru că toate sunt scalabile: se pot desfășura pe o perioadă mai lungă de timp sau se pot adresa unui număr mai mare de beneficiari. Povestea cauzelor este prezentată pe website-ul dedicat, oricine dorește să cunoască organizațiile și pe cei 130 de ambasadori care le sprijină și mai ales, să devină donatori până pe 30 iunie, o pot face în cel mai simplu mod, direct pe www.brasovheroes.ro. Site-ul garantează transparența, donațiile sunt actualizate zilnic astfel încât în timp real se poate vedea suma strânsă de fiecare cauză.

Leave a Reply

Your email address will not be published.