Creșterea frecvenței pe Linia 50 este o rezolvare parțială la problema transportului din Șchei. Pentru Poiana Brașov, administrația întârzie cu rezolvarea problemei de transport public

Creșterea frecvenței de circulație pe linia 50 este o veste bună, dar ca și până acum, măsura este luată doar pe jumătate. Acum ce să zic, e bine și așa? Nu, nu zic asta pentru că nu mă mai mulțumesc cu puțin, mai ales după toate aberațiile urbanistice și de transport public făcute de George Scripcaru.

Și nu mă mulțumesc cu puțin în contextul în care Allen Coliban știa foarte bine problemele transportului public. Și știa și soluții punctuale. Și nu de ieri, de când ne-a spus că a avut o discuție cu RATBV.

Allen Coliban știe începând cu 2017 de problemele transportului public de la prima dezbatere publică din Brașov pe subiectul acesta, dezbatere intitulată „Transportul Electric din Brașov – Trecut, Prezent și Viitor”. Găsiți o parte a problemelor transportului public în articolul „După ce a distrus transportul electric la Brașov, George Scripcaru se laudă acum cu primele două autobuze electrice și primele două troleibuze achiziționate”.

Iar aceste probleme sunt cunoscute de Allen Coliban din discuții avute în repetate rânduri cu mine, cu Paul Ciocan, cu Gruia Hilohi, cu Tudor Măcicășan, cu Gabi Buhuș. Inclusiv Stelian Țârulescu, cadru didactic la UnitBv, specialist în mobilitate urbană, a prezentat câteva soluții oamenilor din USR.

Ce s-a întâmplat în 2 ianuarie 2021 nu ar fi trebuit să se întâmple, iar Allen Coliban avea soluțiile și le putea implementa din ziua a doua de mandat. Și dacă nu era blocajul din 2 ianuarie nu cred că am fi văzut implementată soluția încă. O făcea, dar mai încolo.

Acum vă prezint soluția anunțată și apoi vă spun de ce este doar jumătate de măsură. Mai trebuie spus din capul locului că măsura nu este pentru fluidizarea traficului, ci pentru a oferi un serviciu de calitate. Fluidizarea traficului era sintagma administrației Scripcaru, care a lăsat o moștenirea grea și care trebuie schimbată.

„Așa cum am promis, ieri am avut o întâlnire, împreună cu doamna viceprimar Flavia Boghiu, cu reprezentanții RATBV, pentru a stabili măsuri imediate care să ajute la fluidizarea circulației pe zona Șchei și pe zona Avantgarden.”

Din data de 9 ianuarie 2021, frecvența autobuzelor pe linia 50 va fi, la orele de vârf, în medie, de un autobuz la 7 minute, iar pe linia 15 va fi introdus un nou mijloc de transport, care va reduce timpul de așteptare la jumătate.

La linia 50 (Livada Poștei – Podul Crețului/Pietrele lui Solomon*): se mărește numărul de mașini atât în zilele lucrătoare, cât și în zilele de sâmbătă și duminică/sărbători legale. De asemenea, crește, în ambele perioade, numărul de mașini care ajung în capătul Pietrele lui Solomon (sunt marcate cu steluță pe orare).

De exemplu:
– pe linia 50, în zilele lucrătoare, în intervalul 7.00 – 8.00, erau 7 plecări din Livada Poștei, iar pe orarul nou avem 9 plecări.
– pe aceeași linie, până acum, în zilele lucrătoare, în intervalul 14.00 – 15.00, era o plecare din Livada Poștei până în Pieterele lui Solomon, acum vor fi 3 plecări.
– pe linia 15 (Avantgarden – Triaj), în zilele lucrătoare, la orele de vârf, adică intervalele 06.00 – 08.00 și 13.00 – 17.00, se dublează capacitatea de transport.

Mai departe, adaug ce putea fi făcut să avem un transport public și mai bun pe zonele Cetate și Șchei, dar și pentru Poiana Brașov (unde încă nu s-a făcut nimic pentru a nu mai avea blocajul din 2 ianuarie și ne pregătim de un weekend plin).

Linia 50

Din start, toate cursele trebuie să meargă până la Pietrele lui Solomon, fără cap de linie la Podul Crețului. Frecvența este aleasă bine în timpul săptămânii, nu și în weekend. Frecvența din timpul săptămânii ar trebui să fie și în weekend. Pe lângă acestea, ar trebui reintroduse autobuze de 12 metri datorită capacității mai mari pe care o au față de autobuzele de 10 și 8 metri.

Apoi, ar trebui luate în calcul și liniile 51 și 52 și extins traseul ambelor linii de la Pe Tocile la Pietrele lui Solomon. Desigur, trebuie crescută frecvența pe aceste două linii în așa fel încât liniile 50, 51 și 52 să fie intercalate pe zonele Cetate și Șchei, astfel încât să rezulte o diferență de maximum 5 minute între autobuzele de pe cele trei linii.

În plus, Poliția Locală ar trebui să umble pe străzile din Cetate și Șchei pentru a amenda parcările neregulamentare și a veghea că traficul nu este incomodat de acestea.

Poiana Brașov

Reintroducerea Liniei 100: Gara Brașov – Poiana Brașov, cu precizarea că ar trebui ca pe porțiunea Gara Brașov – Livada Poștei și retur să fie aceleași stații ca pe Linia 4. De asemenea, capătul liniilor 100 și 20 să fie prelungit până la Telegondolă ca în cazul liniei 60, iar pe porțiunea dintre parcarea mare (actualul cap de linie din Poiană) și telegondolă să fie introdusă o stație, pe ambele sensuri.

Frecvența liniilor 20 și 100 și decalajul autobuzelor de pe cele două linii să fie organizate astfel încît pe porțiunea Livada Poștei – Poiana Brașov (Telegondolă) să circule un autobuz la fiecare 5 minute, în weekenduri și în zile de vârf ale sezonului. În rest, se poate circula la un interval de 10 minute.

Iar liniile 20 și 100 pot deservi foarte bine și parcarea din Poiana Mică. Un alt aspect, autobuzele care circulă pe aceste linii să nu fie mai mici de 12 metri, tocmai pentru a avea o capacitate decentă. Acestea ar trebui să fie dotate cu rasteluri pentru transportul și asigurarea în timpul deplasării a schiurilor și a bagajelor mari.

Ca și în cazul Șcheiului, să vedem Poliția Locală prezentă pe drumul de Poiană și în Poiană, sancționând parcările neregulamentare.

După ce aveam acestea, domnule primar și doamna viceprimar, puteți ieși pe Facebook să recomandați brașovenilor și turiștilor să utilizeze transportul public și să lase mașina personală acasă.

Iar pentru cei care „s-au speriat” de mărirea taxelor de parcare, înțelegeți acum de ce este nevoie de această măsură? Vă dați seama ce ar fi însemnat o urgență (medicală sau incendiu) în Șchei cu traficul blocat? Iar Allen Coliban și USR-PLUS au luat o decizie populistă scoțând taxarea 24/24, când de fapt, cuatumul taxării pe zona centrală ar trebui să mai crească. Confortul personal nu poate să primeze în fața măsurilor de deblocare a orașului.

Cât despre Linia 15, intervalul de 30 de minute este tot mare pentru ca linia să fie atractivă.

Sursa foto: Andrei Andraș

Leave a Reply

Your email address will not be published.