Consilierul județean Ovidiu Paraschivescu cere realizarea unei aplicații pentru monitorizarea drumurilor județene și monitorizarea prin GPS a parcului auto al Consiliului Județean Brașov

Monitorizarea drumurilor județene din Brașov pentru creșterea siguranței rutiere

Consilierul județean Ovidiu Paraschivescu a anunțat că a cerut conducerii Consiliului Județean Brașov, realizarea unei aplicații, disponibile pe site-ul oficial al instituției prin care să se poată urmării direct de către cetățenii județului starea drumurilor județene. Astfel, prin această aplicație, cetățenii pot raporta probeleme întâlnite pe drumurile județene, dar pot vedea în timp real și intervențiile care au loc sau stadiul proiectelor, inclusiv un calendar al lucrărilor.

Până la realizarea acestei aplicații de către instituție, USR lansează o consultare permanentă cu locuitorii din județ, prin care aceștia pot sesiza orice probleme privind calitatea drumurilor județene, starea de fiabilitate, condițiile de trafic, semnalizarea și marcarea rutieră, vizibilitatea și riscurile de accidente. Proiectul este inițiat și coordonat de Ovidiu Paraschivescu, consilier USR în Consiliul Judeţean Brașov.

Acest proiect va oferi o radiografie permanentă a stării drumurilor județene, prin colectarea informațiilor din teren, cu ajutorul societății civile și al locuitorilor afectați, și digitalizarea acestor informații pentru a fi accesibile oricui. Este un instrument care nu există în acest moment la nivelul Consiliului Județean. Echipa de consilieri județeni monitorizează datele primite, filtrează informația și actualizează harta publică, centralizează problemele urgente și informează Consiliul Județean.

Atât formularul pentru colectarea informațiilor, cât și harta digitalizată actualizată lunar, se găsesc aici:

https://brasov.usr.ro/drumuri-judetene

Ovidiu Paraschivescu: „La nivelul întregului județ, în 2021, au fost trimise administratorilor 138 de informări cu privire la starea drumurilor publice și 19 sancțiuni contravenționale pentru lipsa stării de viabilitate a drumului public. Drumurile administrate de Consiliul Județean nu fac excepție.

În același timp, dezideratul Consiliului Județean este ca județul Brașov să rămână destinația turistică numărul 1 din România. Deci trebuie să creștem siguranța rutieră în mod constant, pentru a preveni accidentele grave.

Pentru întreținerea drumurilor, Consiliul Judetean alocă anual bugete de reparații, pentru intervenția rapidă, iar rolul consilierilor este să sesizeze aparatul administrativ când apar situații concrete.”

Pentru detalii privind necesitatea intervenției pe drumurile din județ, indiferent de administrator, consultați raportul IPJ Brașov disponibil pe site-ul www.bv.politiaromana.ro

Măsuri pentru eficientizarea cheltuielilor Consiliului Județean: monitorizarea prin GPS a flotelor auto

În contextul creșterii prețului pentru carburanți, Ovidiu Paraschivescu, consilier județean USR, propune monitorizarea flotelor auto aparținând Consiliului Judeţean și unităților subordonate, în vederea reducereii cheltuielilor administrative cu carburanții și nu numai.

Un asemenea sistem va putea permite:

– identificarea locului unde se află mașinile

– generarea pe email a foilor de parcurs și orelor de funcționare

– evidențierea consumurilor de carburanți și alimentările

– afișarea histogramei vitezei

– analiza conduitei șoferilor, alerte de viteză, senzori auto detectați

La nivelul județului Brașov, în 2021, existau 83 de vehicule în cadrul unităților subordonate și alte 15 în subordinea directă a Consiliului Județean Brașov.

Astfel de sisteme de monitorizare sunt deja utilizate de unele administrații locale sau judetene, precum și de instituții publice (Primăria Arad, Primăria Oradea, Consiliul Județean Brăila, Poliția locală Galați etc.) și și-au dovedit eficacitatea.

Ovidiu Paraschivescu: „Este un fapt deja confirmat de către mai multe administrații din țară, precum și de modelul de business al echipamentelor de monitorizare flote auto: montarea acestora generează o utilizare mai chibzuită a mașinilor din flote. Folosind bunele practici din alte județe, dorim să susținem reducerea cheltuielilor administrative cu carburanții la nivelul Consiliului Județean și unităților subordonate.

Proiectul presupune achiziționarea echipamentelor de monitorizare auto individuală, a unui software de monitorizare și raportare, precum și alocarea de personal dedicat temporar pentru analizarea rapoartelor.

În acest moment, suntem în faza de documentare, pentru o implementare eșalonată, urmând ca în trimestrul al doilea să facem propunerea de HCJ și solicitarea de buget dedicat prin rectificare bugetară.

Sursa foto: Google Maps

Leave a Reply

Your email address will not be published.