Consilierii personali ai primarului și ai viceprimarilor Brașovului, episodul 4. Bogdan Micu este consilier voluntar

A venit timpul să fac o actualizare a listei consilierilor primarului și viceprimarilor municipiului Brașov.

În februarie 2021 am prezentat consilierii angajați la acel moment, inclusiv atribuții. Astăzi fac o scurtă actualizare și vă prezint numele consilierilor personali.

Așadar, consilierii Primarului Allen Coliban:
BOLDEANU Sorina
CÎRJAN Nicoleta-Camelia
DASCĂLU Radu
LUPU Liviu-Sebastian
MIHAIL Horia-Sorin

Consiliera Viceprimarului Flavia-Ramona Boghiu
VRÎNCEANU Andreea

Consilierii Viceprimarului Sebastian-Mihai Rusu​
GROSU Constantin
NEGOIŢĂ Nicolae-Raul

De data aceasta am primit și numele a trei consilieri voluntari, fără a se preciza ai cui sunt:
MICU Bogdan-Marian
NEAGOE Raul-Ladislau
ERMUTH Petronela

Față de februarie 2021, la primar vedem un nume nou, Lupu Liviu-Sebastian. Acesta este membru USR PLUS și a fost prezentat într-o întâlnire la care am participat în iunie 2021 ca fiind șef de cabinet.

În cazul viceprimarului Flavia Boghiu vedem același consilier. În schimb, la viceprimarul Sebastian Rusu vedem doi consilieri, unul dintre aceștia fiind Raul Negoiță, cel care a ocupat funcția de director la Direcția Tehnică în mandatul lui George Scripcaru și care a demisionat din Primărie la momentul preluării mandatului de către actualul primar.

Trebuie precizat că viceprimarul Sebastian Rusu are în subordine Direcția Tehnică, astfel că nu pare o surpriză revenirea lui Raul Negoiță în Primărie, în echipa viceprimarului.

Vedem și trei consilieri voluntari, despre care voi cere mai multe informații. Dar până atunci, putem observa prezența lui Bogdan Micu, despre care scriam că este consilier încă din noiembrie 2020 și eram certat în privat că fac fake news.

În final, trebuie să fac câteva precizări despre consilierul personal al primarului, Horia Mihail. Acesta a primit ca sarcină realizarea strategiei culturale. Din această postură, Horia Mihail a organizat o consultare cu mediul cultural în februarie 2020, unde a și lansat inițiativa formării unui grup de lucru. După acea dezbatere, nu s-a mai întâmplat nimic pe partea de strategie culturală. Nici grupul de lucru nu a fost format.

Reamintesc că Horia Mihail are un contract în calitate de consilier personal începând cu data de 23.11.2020, pe perioada mandatului primarului, cu timp parțial de lucru de 4 ore/zi. Salariul de bază lunar (brut) – 3.258 lei. Dacă facem un minim calcul, Horia Mihail ocupă o funcție de aproape nouă luni, timp în care municipalitatea a cheltuit 29,322 lei (cât reprezintă nouă salarii brute), dar în urma căruia Brașovul nu are nicio strategie culturală. De fapt, nu are nimic.

În schimb, Horia Mihail a fost ocupat cu organizarea festivalului TamTam, alături de colegul său Ioan-Dragoș Dimitriu (ambii dețin funcții și la Filarmonica Brașov, unul este manager, celălalt este șef Serviciu Artistic), festival care a fost finanțat pe Ghidul Cultural de Primăria Brașov. Spun aceste lucruri pentru a ridica o întrebare de incompatibilitate. Este acceptabil ca un eveniment organizat de un angajat al Primăriei și al Filarmonicii Brașov, aflată în subordinea Primăriei, să primească bani de la Primărie pe un ghid de finanțare pentru susținerea mediului cultural privat? De ce nu este făcut festivalul de către Filarmonică, pe bugetul Filarmonicii?

Leave a Reply

Your email address will not be published.