Primarul Allen Coliban a convocat astăzi, 19 noiembrie 2021, o ședință de îndată care are următorul proiect de hotărâre pe ordinea de zi:
1. Proiect de hotărâre privind aprobarea cumpărării unor imobile situate în comuna Bod, str. Fabricii nr. 1, proprietatea S.C. Fabrica de Zahăr Bod – în faliment.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
PSD Brașov consideră că achiziția de terenuri ar trebui să se facă în Municipiul Brașov și consideră că nu este oportun ca Municipiul Brașov să facă investiții în alt UAT.
PNL Brașov consideră oportună o investiție pentru achiziția platformei CET, iar investiția la Bod nu ar trebui să fie o prioritate. PNL Brașov a adus în discuție și punctul de vedere al Asociației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr care spune că 100 de ferme mari și 300 de ferme mici se vor afla în prag de faliment dacă Fabrica de Zahăr Bod va fi închisă.
Allen Coliban a precizat că Primăria Brașov a făcut o ofertă și pentru cumpărarea unor terenuri de pe actuala platformă CET, valoare nedezvăluită de către primarul Brașovului. Adunarea creditorilor a stabilit o valoare de 17 milioane de euro pentru platforma CET, pentru aproximativ 30 de hectare.
Allen Coliban a obținut suma de 10.000.000 de lei de la bugetul național pentru achiziția de terenuri. La finalul anului, dacă banii nu sunt cheltuiți, aceștia se vor întoarce la bugetul național.
Proiectul de hotărâre a fost respins cu 12 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 13 abțineri.
Conform referatului de aprobare, „Municipiul Brasov intentioneaza sa achizitioneze imobile in scopul amenajarii unor zone industriale, parcuri tehnologice si noi zone de afaceri, in contextul in care, la aceasta data Municipiul Brasov nu detine in proprietate imobile pretabile acestei destinatii si posibilitatea legala a UAT-ului de a achizitiona imobile in zone care pot prezenta avantaje fata de necesitatile literate mai sus. In urma evaluarii listei de bunuri aflate in portofoliul ce fac obiectul vanzarii prin licitatie publica conform prevederilor Legii nr. 85/2006 cu modificarile si completarile ulterioare, proprietatea societatilor aflate in procedura de insolventa, sunt inscrise si bunuri apartinand SC Fabrica de Zahar Bod S.A – in faliment.”
Conform proiectului de hotărâre „se imputerniceste Primarul Municipiului Brasov sa participe la licitatia organizata de CENTU SPRL in vederea achizitionarii imobilelor situate in Bod, str. Fabricii nr. 1 identificate dupa cum urmeaza:
– Dispensar medical si corp central 1 cu teren in suprafata de 318 mp inscris in CF 101654 Bod nr top 10815/1/1/20
– Constructii speciale cu teren in suprafata de 106178 mp inscrisa in CF 102624 Bod nr cad 102624- teren in suprafata de 106178 mp si constructiile C1-C23 conform descrierii din CF
– Statie epurare ape uzate, compusa din : platforma industriala, canal, decantoare, 5 stavilare decantor, 3 filtre decantor, 3 case decantor, drum acces, magazine, birouri, wc, zona cf, retea gaz cu teren in suprafata de 204464 mp inscrisa in CF 101656 Bod nr top 10815/1/5
– Pavilion administrativ, parcare, magazie, cabina poarta (corp central 2) cu teren de 2375 mp inscrisa in CF 100448 Bod nr top 10815/1/1/21 si sa reprezinte interesele Municipiului Brasov in limita alocatiei bugetare cu aceste destinatii si cu respectarea prevederilor legale.”
Conform lichidatorului, valoarea de pornire a imobilelor este de 3.100.000 lei fără TVA.
„Lichidator CENTU S.P.R.L. vinde prin licitatie publica cu strigare urmatoarele active din patrimoniul FABRICA DE ZAHAR BOD SA – in faliment:
Vanzarea in bloc a urmatoarelor proprietati imobiliare : proprietatea imobiliara compusa din constructii speciale si teren aferent in suprafata de 106.178 m.p. cadastral 107244 al Comunei Bod; proprietatea imobiliara statie epurare ape uzate, compusa din platforma industriala, canal, decantoare, 5 stavilare decanton, 3 filtre decanton, drum acces, magazii, birouri, wc, zona cale ferata, retea gaz si teren in suprafata de 204.464 m.p., inscrisa in Cartea funciara 101656 a comunei Bod; proprietatea imobiliara compusa din pavilion administrative, regim de inaltime: D+P+E; Ac = 736 mp, Ad = 2.208 mp, parcare, magazie, cabina poarta, corp central 2, spatiu comercial ,cladire loto (fosta tutungerie) cu Su =21,8 mp , Scd 30,83 mp, denumita magazie cu teren de 2.375 mp, situata in comuna Bod, str. Fabricii, nr. 1, jud. Brasov, inscrisa in CF 100448; proprietatea imobiliara compusa din dispensar medical si corp central I si teren aferent in suprafata de 318 m.p. inscrisa in CF 101654 numar top 10815/1/1/20 a Comunei Bod, la pretul total de 3.100.000 lei, fara t.v.a.”
Licitatia publica va avea loc la sediul lichidatorului judiciar din Brasov, str. Olarilor nr. 16 la data de 23.11.2021 incepand cu ora 12.00. Doritorii pot achizitiona de la sediul lichidatorului cu cel putin 24 ore inainte de data tinerii licitatiei, dosarul de prezentare la pretul de 0,5 %+ t.v.a. din valoarea bunurilor ofertate. Garantia de participare va fi de 10% din pretul de strigare. Ofertele de cumparare se transmit lichidatorului cu cel putin 24 ore inainte de data tinerii licitatiei.
Leave a Reply