Comisia de circulație a avizat traseul pasajului care va face legătura dintre Tractorul nou și b-dul Griviței

Comisia de circulație a avizat, în ultima ședință, traseul viitorului pasaj rutier care va face legătura între zona nouă a cartierului Tractorul și b-dul Griviței, aceasta fiind o alternativă la str. 13 Decembrie pentru locuitorii acestui cartier.

Conform proiectului prezentat de firma care realizează documentațiile, TPF Inginerie SRL, pasajul va face legătura dintre str. I.C. Brătianu și b-dul Griviței, supratraversând calea ferată București – Brașov – Sighișoara. Intersecția cu b-dul Griviței se va face în zona dintre magazinul de bricolaj (Black Sea) și viitoarea fabrică de sisteme electronice a companiei germane DIEHL.

Suntem în prima etapă a realizării studiului de fezabilitate, cea a obținerii avizelor și a realizării studiului topografic și a celui geotehnic. Sperăm ca până la sfârșitul lunii octombrie să avem toate aceste documente, după care urmează etapa de realizare a SF-ului. Obiectivul nostru este ca la începutul anului viitor să avem indicatorii-tehnico economici pentru această investiție, pentru a o include în proiectul de buget pe anul 2024. Este un proiect important pentru Brașov, mai ales pentru că asigură o conexiune mai bună a cartierului Tractorul, în special a zonei noi, cu restul orașului. Vedem în fiecare zi, la orele de vârf, ce se întâmplă pe strada 13 Decembrie. De aceea trebuie să implementăm soluții pentru descongestionarea traficului de pe această arteră de circulație, mai ales că vorbim de zona cu cea mai mare dinamică de dezvoltare rezidențială, fără să blocăm alte zone cum era cazul pasajului de la Sala Sporturilor, care ar fi blocat bulevardul Gării”, a explicat primarul Allen Coliban.

Valoarea contractului pentru întocmirea SF-ului pentru pasajul rutier cartier Tractorul – B-dul Griviței este de 1.210.378,13 lei, la care se adaugă TVA.

Specificații tehnice generale pentru pasaj:

  • înălțime de siguranță peste calea ferată: min. 7,50 m;
  • numărul de benzi pentru circulația auto: câte 2 benzi pe sens;
  • pistă de biciclete pe ambele sensuri;
  • trotuar pe ambele sensuri;
  • dispozitive de iluminat rutier pe ambele sensuri;
  • panouri fonoabsorbante.

Proiectantul va trebui să elaboreze studiul de fezabilitate, ce va include devizul general și antemăsurătoarea, documentația tehnică pentru obținerea avizelor și acordurilor solicitate în Certificatul de Urbanism, să asigure depunerea și susținerea acestora la avizatori, să elaboreze studiul topografic vizat de OCPI, studiul geotehnic, studiul de trafic, studiul de soluții de alimentare cu energie electrică și analiza cost beneficiu.

Predarea documentațiilor se va face astfel:

– în termen de 60 de zile de la transmiterea ordinului de începere a serviciilor de proiectare, faza SF, se va preda: documentația tehnică pentru obținerea avizelor și acordurilor, studiul topografic vizat de OCPI și studiul geotehnic;

– în termen de 90 de zile de la eliberarea ultimului aviz/acord se va preda studiul de fezabilitate, în forma completă.

Serviciile de asistență tehnică se vor asigura până la finalizarea procedurii de achiziție a serviciilor pentru elaborarea următoarelor faze de proiectare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.