Chamber Jazz | TajNic trio | Open Source @ Centrul Multicultural

Chamber Jazz | TajNic trio | Open Source @ Centrul Multicultural al Universității Transilvania, duminică, 17 aprilie 2022, ora 19:00

Chamber Jazz prezintă:
Open Source
Albert Tajti | pian
Iulian Nicolau | tobe
Florian Nicolau | bas

Pianistul Albert Tajti, basistul Florian Nicolau și toboșarul Iulian Nicolau s-au cunoscut si au dezvoltat o frumoasa prietenie în timp ce lucrau împreună la proiectele The Jam Community și, de mai bine de 5 ani, colaborează în diverse formule pe scena muzicală românească de jazz.

De curând, au decis să dea formă experiențelor muzicale din acești ani și să exploreze posibilitățile de compoziție și de improvizație muzicală care s-au născut la concertele susținute de-a lungul timpului. Open Sourse oferă o selecție de compoziții proprii cu influențe jazz, funk și muzică contemporană, la care se adaugă o serie de compoziții spontane.

Compozitor și pianist de jazz, Albert Tajti se află pe scenele festivalurilor românești de jazz și ale evenimentelor culturale din ultimii 10 ani, lucrând alături de unii dintre cei mai mari muzicieni și interpreți. Interesul său pentru muzica nouă și sound-uri noi l-a determinat să exploreze o gamă largă de genuri muzicale în cadrul colaborările sale: funk, afro beat, electro și hip hop. Dincolo de proiectele multiple în care se implică, își dezvoltă propria colecție de compoziții pentru proiectele sale viitoare și se alătură anual, pentru a preda, taberei de jazz Icon Arts.

Absolvent al Universității Naționale de Muzică, Facultatea de Interpretare Muzicală, Iulian Nicolau a câștigat premiului al III -lea la concursul New Jazz Performers din cadrul Bucharest Jazz Festival 2018. Întâlnirile artistice cu Borislav Petrov, Cătălin Milea și Alex Man îi deschid orizonturile către universul muzicii improvizate și jazz, de care rămâne atașat. A cântat alături de muzicieni cunoscuți pe scena jazzului românesc la numeroase festivaluri și cluburi: Bucharest Jazz Festival, Gărâna Jazz Festival, Sibiu Jazz Festival, Jazz In The Church, Vittadini Jazz Festival, Budapest Music Center ș.a. A colaborat cu figuri importante ale jazzului românesc precum Mircea Tiberian, Nicolas Simion, Garbis Dedeian. În 2021, a câștigat împreună cu trupa 7th Sense Premiul pentru cea mai bună trupă la Sibiu Jazz Festival.

Florian Nicolau, 24 de ani, compozitor, producător. A absolvit Colegiul Național de Muzică George Enescu – primii 8 ani a studiat vioara, apoi a continuat și și-a încheiat studiile la secția de chitara clasică, în 2016.

Din anul 2010 până în prezent, a făcut parte din numeroase proiecte în calitate de muzician instrumentist, co-producător și compozitor, abordând o varietate de stiluri muzicale, precum progressive rock, jazz fusion, classical, symphonic, electronic și synth pop, participând la numeroase evenimente și festivaluri, atât in țara, cât și in străinătate, alături de instrumentiști și artiști consacrați.

Intrarea este liberă. Pentru rezervări, vă rugăm să ne trimiteți un mesaj la cultural@unitbv.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.