Romanian Street Art dezvăluie intervenția artistică multidisciplinară din București: o combinație de creativitate vizuală și auditivă.
Bulevardul Expoziției din București capătă o nouă dimensiune în cadrul proiectului Romanian Street Art. În colaborare cu muzicianul Kozo, artista Delia Cîrstea pictează o lucrare de mari dimensiuni care poate fi experimentată vizual și auditiv, gratuit, în spațiul public, în orice moment al zilei.
Această lucrare co-produsă de Delia Cîrstea (mural) și Kozo (coloană sonoră), se alătură celor două intervenții realizate de artistul italian Mr Thoms (2022) și Pisica Pătrată (2023), în proiectele anterioare Save or Cancel, în colaborare cu partenerii Romexpo.
Lucrarea pictată de Delia va include un cod QR, care poate fi scanat pentru a asculta coloana sonoră compusă de Kozo.
Te invităm să explorezi orașul și să descoperi o nouă lucrare care transformă mediul urban într-o poveste cu personaje fantastice și peisaje sonore captivante.
Despre DELIA CÎRSTEA
Delia Cîrstea, câștigătoare a apelul deschis “Artă în lucru”, este o artistă care se exprimă prin intermediul picturilor murale și ilustrațiilor și care locuiește în București. Ca persoană creativă cu un simț cromatic dezvoltat, Delia creează lucrări complexe și intrigante. În prezent, atenția Deliei este focusată pe zona digitală, în special pe ilustrație. Subiectele alese sunt diverse, cu accent pe crearea de personaje utopice inspirate de defectele umane. Delia surprinde de obicei starea sau momentul personajului, mai degrabă decât acțiunea în sine.
„Desenez de la o vârstă destul de fragedă, dar motivația pentru artă s-a accentuat odată cu mediul artistic universitar, unde am experimentat diverse tehnici de lucru, de la cele clasice, până la cele moderne. Ulterior, atenția mea s-a focusat pe zona de ilustrație, pe care o dezvolt și în prezent.” – Delia Cîrstea
Despre KOZO
Kozo este un artist român care trăiește și lucrează în București. Cu o activitate intensă de peste 19 ani, este o figură importantă în modelarea scenei muzicale underground locale, ridicând-o la un nivel internațional.
Co-fondator al prestigioasei case de discuri Understand, alături de Cezar și Praslea, Kozo a lansat peste 100 de viniluri care au devenit obiecte de colecție. Lucrând sub diverse pseudonime, inclusiv Ooodjkoz, Backstage Boys (cu Dan Andrei și Andrei Ciubuc), Sahau (cu Paul Agripa și Dan Andrei) și AK41 (cu Dan Andrei), continuă să lase o amprentă asupra peisajului muzicii electronice.
Kozo este, de asemenea, implicat activ în Intuit.fm, un radio online contemporan, co-fondat cu Dan Andrei și Paul Agripa, dedicat scenei muzicii electronice underground.
Aflați mai multe aici https://un-hidden.ro/romanian-street-art/
Parteneri: Asociația Launloc, Lente, Romexpo
Parteneri media: Amsterdam Street Art, Igloo, IQads, I Support Street Art, La pas prin Brașov, Litera 9, Modernism.ro, Munteanu, Revista Atelierul, Revista Golan, The Institute, Zeppelin
Programul cultural multianual Romanian Street Art este produs de Save or Cancel (Cristina Popa, Andrei Racovițan) prin feeder.ro și este co-finanțat de AFCN.
Programul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Despre Save or Cancel
Din 2009, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.
Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte și programe culturale și editoriale.
Leave a Reply