„Cele care nu se văd”, instalația fotografică inițiată de compania de teatru independent Vanner Collective prezintă 9 personaje feminine din literatura română, întâmplător create de bărbați, care, reimaginate prin perspectiva a 9 fotografe, care sparg stereotipurile în care au fost integrate inițial. Instalația poate fi văzută până pe 9 mai, în ParkLake Shopping Center din București, zona Main Square iar intrarea este liberă pentru public.
Inițial incluse în categorii recunoscute de majoritate, personajele din „Cele care nu se văd” capătă profunzime și o perspectivă nouă pentru memoria colectivă, lăsând privitorul pe gânduri când vine vorba de motivele, deciziile și parcursul fiecăreia dintre aceste femei.
Fotografele Anca Cernoschi, Crina Prida, Cristina Venedict, Larisa Baltă, Mihaela Tulea, Sabina Suru, Alina Ușurelu, Irina Gache și Cristina Bobe și-au ales personajele feminine, printre care Vitoria Lipan, Zaraza, Ana, Lostrița și domnișoara Christina iar actrițele Oana Jipa, Corina Moise și Mihaela Rădescu au reprezentat toate personajele, la trei vârste diferite, pentru a evidenția că fiecare femeie conține toate arhetipurile și că fiecare femeie, indiferent de background, poate înțelege empatic traumele și viața oricărui personaj.
„Ana este, pentru mine, femeia care iubește peste măsură. Puterea îi stă mai ales în acceptare, chiar cu prețul sacrificiului de sine, ceea ce face ca în corpul ei să rămână neexprimate toate vârstele pe care le-ar fi putut avea. Lumina ei ajunge să străpungă zidul în care a fost închisă, iar prin fisurile nou formate putem să aflăm cine a fost Ana cu adevărat”, povestește Cristina Bobe.
Mediul în care personajele sunt portretizate conform operelor literare nu este evidențiat, cele 9 femei sunt imortalizate în contexte conceptuale din punctul de vedere al costumului și scenografiei, mai degrabă din interior, din spațiul lor intim, către exterior.Trei dintre lucrări sunt și animate video și audio cu ajutorul realității augumentate, iar personajele capătă astfel și voce, și corporalitate iar„Cele care nu se văd” devin OAMENI cu caractere vii, care există și ajung să fie cele care SUNT.
„De departe, doamna T. este o prezență amorfă, fluidă emoțional și temporal, căreia ajungi cu greu să îi cunoști chiar și vârsta exactă. Cu toate acestea, micile gesturi, ticurile și microexpresiile sunt o invitație să o cunoaștem, să ne apropiem de fotografie ca să pătrundem în spațiul ei interior”, spune și Sabina Suru.
Curator: Denisa Nicolae
Univers sonor: Adrian Piciorea
Video: Sorin Florea
Texte personaje : Petronela Rotar
Scenograf expo: Evelina Dobre
AR: Augmented Space Agency
Instalația poate fi vizitată până pe 9 mai, în ParkLake Shopping Center din București, zona Main Square iar intrarea este liberă pentru public.La vizitarea instalației se recomandă folosirea căștilor de telefon, pentru a putea experimenta intervenția AR.
Vanner este un colectiv de creatori de teatru din România și Irlanda, format în Marea Britanie, în 2014. Crescând idei și proiecte artistice inovatoare, Vanner le vorbește oamenilor prin intermediul unui teatru provocator, proaspăt, actual, accesibil.
Sursa foto: Vanner Collective
Leave a Reply