▪ Institutul Naţional de Statistică a publicat astăzi structura creşterii economice din T3 2022. Creşterea reală a PIB-ului a fost
confirmată la 1,3% faţă de trimestrul anterior şi 4,0% faţă de trimestrul similar de anul trecut. Estimarea noastră privind o creştere economică de 4,7% în acest an este neschimbată, chiar dacă datele lunare venite până în prezent pentru trimestrul al patrulea sugerează o creştere a economiei în T4 2022 faţă de T3 2022 şi nu o contracţie. Credem că datele istorice ar putea fi revizuite de INS , înspecial cele pentru T3 2022.
Pentru 2023 prognozăm în continuare o creştere economică de 2,1% iar în 2024 vedem 4,2%.
▪ Proiectul pentru bugetul de stat aferent anului 2023, publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor, are ca țintă un deficit ESA de 4,4% din PIB pentru anul viitor, față de 6,2% în 2022. Consolidarea fiscală ar trebui să continue în 2024 când guvernul are în vedere un deficit de 2,95% din PIB.
Salariile din sectorul public au proiectată o creștere nominală de 10% în 2023, dar ponderea lor în PIB va scădea la 8,2% anul viitor de la 8,8% anul acesta. Este planificată o creștere a pensiilor de 12,5% în termeni nominali în 2023.
▪ Ministerul Finanţelor va organiza o operaţiune de preschimbare astăzi prin care doreşte să emită obligaţiuni cu maturitatea 14 septembrie 2031 în valoare de 200 milioane lei în schimbul unor obligaţiuni cu scadenţa în 26 aprilie 2023 şi 28 iunie 2023.
Necesarul brut de finanţare pentru 2023 poate fi redus astfel marginal, ceea ce va diminua şi presiunea asupra randamentelor obligaţiunilor de stat. Estimarea noastră pentru necesarul brut de finanţare din 2023 este 9,3% din PIB, într-un scenariu cu un deficit bugetar de 4,4% din PIB, după ce in 2022 necesarul brut de finanţare a fost de 10,7% din PIB.
Sursa: BCR
Leave a Reply