Comisia de circulație a avizat, în cadrul ședinței de astăzi, 8 mai, mai multe propuneri venite atât din partea primăriei, cât și din partea unor beneficiari privați, care au ca scop reglementarea circulației pe domeniul public. Cele mai importante sunt cele care vizează descongestionarea traficului pe două artere de acces spre Brașov, accesul dinspre Sânpetru...
Author: Mihai Tatu
Celebrul director de imagine Gavin Thurston, laureat Emmy și BAFTA, este invitat special al LYNX Festival
LYNX Festival, singurul eveniment din România dedicat exclusiv fotografiei și filmului documentar de natură revine la Brașov în perioada 4 – 9 iunie cu un program complex de proiecții, prezentări, expoziții de fotografie, ateliere pentru copii și întâlniri cu invitați internaționali, artiști locali și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu. Unul dintre invitații speciali ai ediției...
Concert de jazz cu Ulrich Drechsler, săptămâna viitoare la Brașov
Între 13 și 18 mai 2025, Brașovul devine din nou capitala muzicii de cameră, odată cu cea de-a 44-a ediție a Festivalului Internațional al Muzicii de Cameră. Deschiderea oficială va avea loc în Biserica Neagră, pe 13 mai, iar în programul divers și dinamic se regăsesc artiști de talie internațională, ansambluri apreciate și seri muzicale...
OAR Brașov-Covasna-Harghita participă la Romanian Design Week 2025 cu proiectul Human ± Nature Co-Lab și lansează apelul de proiecte „Urban Escape”
Ordinul Arhitecților din România – Filiala Brașov-Covasna-Harghita anunță participarea la ediția 2025 a Romanian Design Week – RDW & The City, cu proiectul Human ± Nature Co-Lab, o platformă de co-creație, experiment și inovație urbană. Tot în acest context, filiala lansează apelul de proiecte „Urban Escape”, un demers colaborativ care invită arhitecți, designeri, artiști și...
Coaliția Vot Corect a deschis înscrierile pentru observatori independenți la turul doi al alegerilor prezidențiale
România are nevoie de cât mai mulți cetățeni implicați. În turul întâi, am fost 600 de observatori independenți. Știm că putem fi mai mulți în turul 2. Înscrierile sunt deschise până pe 13 mai. Dacă vrei să fii acolo la numărătoarea care poate face diferența, înscrie-te. Intră aici și alătură-te: https://observatori.votcorect.ro/ Ce face un observator?...
Transfăgărășanul se va deschide în următoarele două săptămâni, anunță DRDP Brașov
DRDP Brașov anunță că în următoarele două săptămâni se va deschide Transfăgărășanul. Datorită stratului mult mai mic de zăpadă față de alți ani, curățarea drumului avansează mult mai repede decât în alți ani. În acest moment se lucrează intens la deszăpezire și la montarea semnalizării rutiere. „Dacă în alți ani ne pregăteam de deschiderea Transfăgărșanului...
Legalizarea Parteneriatelor Civile, un pas spre normalitate
După Revoluția din ’89 și până în prezent, situația legislativă pentru persoanele aparținând comunității LGBTQIA+ s-a mai îmbunătățit, dar nici pe departe nu este cum ar trebui. Aceste persoane, prin ochii legii, sunt încă „cetățeni de rang inferior”, ele neputând să se căsătorească. Și aici vine discuția despre drepturile omului. Drepturile pe care le cer...
Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets cu Mihail Vakulovski, Rareș Călugăr și Cristina Boncea
Vineri, 9 mai, începând cu ora 18, în Tipografia, sunteți invitați la ediția cu nr. 71 a clubului de lectură Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets. Invitați la această ediție sunt: Mihail Vakulovski care va citi din Viața mai pe scurt (Editura Paralela 45, 2024), Rareș Călugăr care vine cu volumul său nou de poezie Pădurea de...
București | Despre percepția interioară a timpului în expoziția „Cronotipii”, între 7 mai și 7 iunie
Miercuri, pe 7 mai, între orele 18:00 – 20:30, la sediul Facultății de Sociologie și Psihologie din cadrul Universității Spiru Haret (Str. Fabricii 46G, corp A, etajul 3) va avea loc vernisajul expoziției „Cronotipii”, eveniment organizat în cadrul proiectului Imaginar Kolectiv, în care patru artiști vor expune lucrări de colaj, fotografie si cianotipie. Ulterior, expoziția...
București | Vernisajul expoziției „Aici nu e loc pentru perfecțiune – e loc pentru adevăr” semnată de scenograful Nairam. Marian Văsii, pe 7 mai
Peste 30 de lucrări grafice compun expoziția personală semnată de scenograful Marian Văsii, cunoscut și sub pseudonimul Nairam. „Aici nu e loc pentru perfecțiune – e loc pentru adevăr”, marchează un exercițiu de introspecție artistică profund, adesea inconfortabil, în care deconstrucția sinelui devine un proces estetic. Vernisajul expoziției cu vânzare va avea loc miercuri, 7...










