Au început înscrierile pentru Premiile Anului 2019 în Cultură la Brașov

Consorțiul Cultural Corona organizează a șasea ediție a evenimentului „Premiile Anului în Cultură la Brașov” – PAC 2019. De astăzi se lansează apelul de nominalizări la Premiile culturale pentru Brașov, pentru anul 2019.

Categoriile pentru care se pot face nominalizări sunt:

Cartea anului
Expoziția anului
Spectacolul de teatru al anului
Spectacolul de dans/performance al anului
Concertul anului
Festivalul anului
Proiectul literar al anului
Proiectul de arte vizuale al anului
Proiectul muzical al anului
Proiectul cultural al anului
Proiectul de educaţie culturală al anului
Debut
Afișul cultural al anului
Organizația culturală a anului

Regulament pentru „Premiile Anului în Cultură la Brașov” – PAC 2019

Art. 1. Consorțiul Cultural Corona organizează Premiile Anului în Cultură la Brașov, eveniment menit să confere recunoaștere publică celor mai valoroase evenimente și producții cultural-artistice dintr-un an calendaristic.

Art. 2. Categoriile competiției PAC Brașov sunt următoarele: Cartea anului, Expoziția anului, Spectacolul de teatru al anului, Spectacolul de dans/performance al anului, Concertul anului, Festivalul anului, Proiectul literar al anului, Proiectul de arte vizuale al anului, Proiectul muzical al anului, Proiectul cultural al anului, Proiectul de educaţie culturală al anului, Debut, Afișul cultural al anului, Organizația culturală a anului. .

Art. 3. Nominalizările la aceste categorii pot fi făcute de persoane fizice sau juridice cu activitate în domeniul cultural. Nominalizările se fac în scris, în format electronic, până la data de 7 februarie 2020.

Art. 4. Nominalizările vor conține următoarele informații: Nume/Denumire organizație, Denumire proiect, Categoria de înscriere. Lista finală de nominalizări va fi stabilită de Consorțiul Cultural Corona. Entitățile nominalizate vor completa un formular de evaluare, al cărui conținut va fi supus jurizării.

Art. 5. Dosarele de nominalizare vor prezenta proiecte, persoane sau organizații cu activitate în intervalul 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2019.

Art. 6. Jurizarea se face prin vot public și vot al juriului de evaluatori invitați din afara Brașovului. Votul publicului se va realiza prin sondaj online, iar votul juriului prin notare cu note de la 1 la 5, 5 reprezentând nota maximă. Ponderea fiecărei jurizări reprezintă 50% din nota finală. Se interzice promovarea plătită a votului electronic pentru categoriile nominalizate.

Art. 7. Jurizarea se va face în intervalul 8 – 23 februarie 2020.

Art. 8. Gala Premiilor Anului în Cultură va avea loc în 25 februarie 2020 la Centrul Multicultural al Universității „Transilvania” Brașov.

Evenimentul „Premiile Anului în Cultură” are ca obiectiv trecerea în revistă a celor mai notabile evenimente și apariții culturale din anul precedent, precum și crearea unei conștiințe de comunitate culturală locală.

Consorțiul Cultural Corona este o organizație neguvernamentală care are ca scop stimularea activității și calității sectorului cultural în Brașov.

Consiliul Director al Consorțiului Cultural Corona este format din:
Mara Oprișiu
dr. Ruxandra Nazare
dr. Adrian Lăcătuș
dr. Radu Popica
dr. Steffen Schlandt

Sursa foto: Modernism.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.