Aproape singur printre loopi, cu Oigăn și Dávid Dáné la Tipografia

Aniversarea lui Oigăn la Brașov cu Aproape singur printre loopi, la Tipografia, vineri, 1 decembrie, ora 20:00.

Oigăn este plămân în Kumm, inimă în Moon Museum și ficat în Robin & The Backstabbers.

Când e singur pe scenă se anturează cu loopii ca să dea glas celor două albume solo (Sex With Onions & Antimaterie) iar în prezent lucrează la un disc cu povești/poezii spuse pe ritmuri & sunete.

De obicei show-ul se numește “Singur printre loopi” dar pentru Tipografia l-a rebotezat “Aproape singur printre loopi” pentru că și-a invitat producătorul-fiu (sau invers) – Dávid Dáné – la o repriză de folk psihedelic în doi, ca de ziua lui.

Continuăm #artacubilet la noi la Tipografia, adică îndemnul nostru pentru publicul brașovean de apreciere cu adevărat a muncii muzicienilor.

Astfel, rezervarea se face pe baza achiziției biletului.
Preț bilet (direct la Tipografia sau pe Revolut): 50 lei

Pentru fiecare bilet vândut la acest concert Tipografia donează 10 lei Asociației Bun de Tipar pentru suținerea fondului Tipografia de sprijin a comunității culturale, artistice, montane și sociale brașovene.
Bun de tipar: 0722 373 090

Leave a Reply

Your email address will not be published.