Tribul. Despre întoarcerea acasă şi apartenenţă e o carte micuţă, are sub 150 de pagini, care abordează o temă extrem de actuală şi probabil foarte puţin şi slab tratată ca atare: întoarcerea către spaţiul perceput ca fiind acasă, cu tot confortul pe care-l implică, şi apartenenţa la grupul în care ne găsim cel mai bine, mai profund şi mai autentic sensul, unde suntem văzuţi şi validaţi şi unde ştim că, depinzând de ceilalţi, reuşim să-i ajutăm concret pe cei care depind de noi şi de abilităţile noastre – valabil în comunităţile restrânse, acolo unde fiecare membru are un rol foarte bine definit: face rost de hrană, protejează, apără, vânează, găteşte, creşte copii sau instruieşte tineri.
O afirmaţie cu care sunt în totalitate de acord este aceea că societatea modernă, cu oameni aparţinând unui grup format din zeci, sute de mii sau chiar milioane de oameni, eşuează în a-i face pe membrii săi să se mai simtă utili. Dezrădăcinarea resimţită de oameni după ce am trăit în grupuri mici şi egalitariste se manifestă acum, după ce am ajuns să trăim în comunităţi cu milioane de membri. În astfel de locuri, chiar şi traumele sunt mai greu de vindecat (sindromul post-traumatic al celor întorşi din zonele de conflict armat, de exemplu, care vin dintr-un grup mic şi compact unde fiecare era responsabil pentru celălalt şi care ajung să fie aruncaţi, expulzaţi într-o societate care s-a aflat prea departe de conflict pentru a-l putea înţelege, pentru a-l simţi, deci fără a reuşi să empatizeze cu veteranii şi fără a mai putea să-i integreze, fără ca măcar să-i asculte).
Aşadar, am aflat din cartea asta lucruri care acum mi se par evidente, dar la care nu m-am gândit niciodată astfel: modul de organizare socială influenţează legătura dintre indivizi şi starea de sănătate psihică, faptul că-n comunităţile mici nu primează interesul propriu asupra celui de grup, pentru că individul depinde de ceilalţi, dar şi că TSPT apare şi la cei neimplicaţi direct pe câmpul de luptă (cum ar fi lucrătorii care nu sunt în linia întâi sau angajaţii din presă), precum şi la cei care îşi văd adversarii ucişi, nu doar camarazii.
Mai mult, există diferenţe legate de…
Leave a Reply