Anca Zaharia | Regăsirea memoriei colective în cea individuală: „Anii”, Annie Ernaux

Dacă despre Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei am spus că e cartea la care voi visa mereu să mă reîntorc, în apărarea mea pot declara doar că încă nu citisem cealaltă carte scrisă de Annie Ernaux și deja tradusă în română, Anii, o colecție de amintiri a unei generații întregi în care cel mai mult m-a uimit și impresionat cum autoarea reușește să fie atât de precisă în detalierea particularului, a individualului, și totodată atât de reprezentativă pentru un întreg segment de populație, depășind granițele spațio-temporale ale Franței anilor 1941-2006.

Și-ar dori să reunească aceste imagini multiple ale ei, separate, discordante, prin firul unei povești, cea a propriei existențe, de la nașterea ei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și până astăzi. O existență singulară, așadar, dar și topită în mișcarea unei generații. (pag. 176)

Și în Anii remarc o finețe despre care aș fi tentată să spun că e demodată, dar e doar tandrețe în scris și pasiune pentru consemnare, e nostalgie pentru anii trecuți (deci rememorați, re-găsiți prin amintiri) mai degrabă decât pentru cine era ea atunci – și nu pentru evenimente în sine, căci paleta cuprinde deopotrivă și ce au trăit părinții și bunicii (deci anii imaginați după istorisirile lor).

Toată această reverie are un parcurs inocent, întrerupt parcă matematic de câte un episod de sadism sau de o atrocitate care repune în atenția cititorului cadrul istoric și realitatea lui, dublată și de conștientizarea existenței memoriei nelegitime, „aceea a lucrurilor pe care este de neconceput, rușinos sau nebunesc să le formulezi” (pag. 56).

Pe de o parte, avem istorisirile orale din trecutul apropiat și ale cunoștințelor transmise din generație în generație:

Vocile transmiteau o moștenire a sărăciei, a lipsurilor anterioare războiului și restricțiilor, plonjând într-o noapte imemorială, „în vremuri”, ale căror plăceri și dureri, obiceiuri și cunoștințe le depănau:

să locuiești într-o casă de chirpici

să porți galoși

să te joci cu o păpușă de cârpă

să speli rufele cu cenușă de lemn

să atârni de cămașa copiilor lângă buric un săculeț mic de pânză cu căței de usturoi, pentru a alunga viermii

să asculți de părinți și să tot primești scatoalce, dă-ți seama ce s-ar fi întâmplat dacă răspundeai obraznic (pag. 27)

Acestora li se adaugă și toate lucrurile necunoscute în trecutul majorității, cele „de care nu aveau habar”, cum era să mănânce portocale și carne roșie, deținerea de asigurări sau alocații ori pensii și să meargă în concedii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.