Într-o carte ce reuneşte texte cu şi despre figura masculină predominantă a copilăriei, chiar model pentru cei mai mulţi dintre noi, Radu Paraschivescu invocă întâmplări cu mare valoare sentimentală pentru el în Recviem vesel pentru tata, apărută la editura Humanitas în 2020. L-am citit cu Raffaella Carrà pe fundal pe alocuri, încercând şi eu să-mi amintesc istorisirile despre bunici pe care le-am auzit prea rar de la părinţi, şi lângă nişte deserturi ale copilăriei care m-au făcut să mă gândesc la toate rudele pe care nu le-am mai văzut de multă vreme.
Răducanu, aşa cum îi e numele de-alint, martor târziu la „sluţirea onomastică” a Bucureştiului, deprinde de la tatăl său lecţii de viaţă pe care acesta i le predă cu naturaleţe şi fără caz, doar împărtăşind din înţelepciunea proprie când în glumă, când în serios, arătând întotdeauna un calm elegant în faţa „obiceiului de-a tăinui note proaste” al fiului. Nu doar la rummy e tatăl „inventiv, colţ cu sclipitor”, ci şi în abordarea situaţiei şcolare sau vieţii amoroase şi (aproape) intime a fiului, contribuind la o multilaterală dezvoltare a acestuia când cei doi, ca nişte prieteni, împărtăşesc opinii – atât de diferite! – despre muzică, de exemplu („tata se refugia în interbelic şi mă lua după el”).
Leave a Reply