Mi-am comandat Poeta X fără să citesc prea multe despre carte, așa cum fac de obicei, doar răsfoind puțin preview-ul cărții de pe site-ul editurii. Abia după ce am primit-o am văzut că e un roman în versuri și tot atunci am aflat mai multe despre autoare: cum a vrut să fie rapperiță, apoi s-a atașat de spoken word poetry și a obținut National Book Award for Young People’s Literature în 2018. Cartea ei e cum te-ai aștepta de la un volum premiat: transmite o multitudine de senzații, deseori conflictuale, contradictorii, intense.
Xiomara este vocea principală a acestei cărți: e o adolescentă care provine dintr-o familie în care mama este profund religioasă și controlează mai toate aspectele vieții membrilor familiei, îndemnându-i – chiar și împotriva dorinței lor – către modalități prin care se pot apropia de divinitate. Iar acest lucru devine tot mai greu când Xiomara și fratele ei geamăn ajung la vârsta la care îndrăgostirea e inevitabilă. Refugiul Xiomarei devine un caiet în care scrie poezii parcă fără încetare, iar tocmai acest contact cu o altă dimensiune posibilă a vieții îi dă curajul de care are nevoie pentru a se afirma.
Poezia devine, pentru Xiomara, un foarte eficient și potrivit înlocuitor al religiei: „Marțea a devenit echivalentul meu/ pentru duminica lui mami. Un cerc de rugăciune.” Versurile surprind chiar trecerea aceea fragilă și sensibilă dintre pacea copilăriei, cu tot cu naivitatea ei, și adolescența tumultuoasă, chiar…
Leave a Reply