Adrian Veștea limitează timpul pentru interpelările făcute de consilierii județeni la 5 minute pentru fiecare grup politic

Deranjat de interpelările consilierilor județeni USR, președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, a inițiat o modificare a Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Județean Brașov prin care introduce o limită de timp pentru interpelări de 5 minute per grup politic. În plus, Adrian Veștea a stabilit ca acestea să fie făcute la finalul ședinței de plen, când îl deleagă pe vicepreședintele PNL pentru preluarea interpelărilor, pleacă din ședință și închide transmisiunea live.

Consilierii județeni USR au depus o sesizare la Prefect prin care solicită analiza legalității acestor măsuri.

Emanuel Dobrinoiu, liderul grupului consilierilor județeni USR: „Încet, încet, Adrian Veştea și PNL Brașov vor să impună dictatura în Consiliul Județean. Domnul Veştea este supărat, probabil, pentru că ne folosim dreptul de a aduce probleme ale locuitorilor în plenul Consiliului Județean. Este datoria noastră să cerem Prefecturii o opinie de legalitate privind hotărârea.”

Ovidiu Paraschivescu, consilier județean USR: „Am analizat situația din alte județe și nicăieri nu există o limitare a timpului de expunere a problemelor cetățenilor. De reținut este că doar grupul consilierilor PNL a votat pentru acest regulament. PSD s-a abținut, pentru că este un abuz. Așteptăm răspunsul Prefecturii și vom apela la toate mijloacele legale pentru a opri acest abuz.”

Din păcate, nici interpelările scrise ale consilierilor nu sunt tratate cu mai multă seriozitate de către executivul Consiliului Județean Brașov. Deși legea este foarte clară – în scris, un consilier județean trebuie să primească un răspuns în 10 zile lucrătoare – acest termen nu este niciodată respectat. Iată câteva exemple:

>> Interpelare adresată în 3 noiembrie 2022 privind demersurile făcute de Consiliul Județean pentru a atrage fonduri guvernamentale necesare ocolitorilor Cincu și Cincşor. Nu s-a răspuns niciodată.

>> Interpelare adresată în 20 decembrie 2022 privind demersurile făcute pentru a găsi rezolvări la situația dezastruoasă de la spitalul de Psihiatrie. A venit un răspuns după mai bine de 4 luni.

>> Interpelare adresată în octombrie 2021 privind costurile, proiecțiile de trafic, calendarul de activități pentru finalizarea aeroportului. Nu s-a răspuns niciodată.

Leave a Reply

Your email address will not be published.