Administratorii drumurilor publice pot fi și ei trași la răspundere în cazul accidentelor rutiere? O discuție pornind de la un caz cu două decese

Accidentul dintre Râșnov și Bran din urmă cu trei zile ne arată că avem o problemă cu modul în care sunt făcute drumurile și cu modul în care sunt semnalizate drumurile aflate în lucru. Este vorba de DN 73, unde lucrările au fost oprite de către compania AZVI, iar acum se discută o posibilă reziliere a contractului de reabilitare a drumului.

IPJ Brașov anunța sec, ca de obicei că „La data de 08 februarie 2021, în jurul orei 22.00, pe DN73, la km 116 + 100 m (între localitățile Bran și Râșnov), a avut loc un accident rutier, în care a fost implicat un autovehicul, al cărui conducător auto a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se pe plafon.

În urma producerii accidentului rutier au rezultat două victime. Cadrele medicale sosite la fața locului au declarat decesul celor două victime.

Cadavrele au fost preluate și transportate la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului.

În cauză, s-a întocmit dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.” Niciodată, IPJ Brașov nu a mai comunicat cum a fost soluționat dosarul penal și care sunt cauzele producerii accidentului.

Vreau să aduc în discuție și responsabilitatea administratorului drumului sau mai bine zis, administratorul drumului ar trebui să răspundă legal în cazul unor accidente dacă se dovedește că accidentul a fost mai grav din cauza existenței unor elemente de infrastructură făcute de administratorul drumului?

Imaginile în cazul accidentului mai sus menționat arată două elemente de infrastructură care fac ca accidentele să fie mai grave dacă se întâmplă în acest loc.
Primul element este rigola, care este foarte andâncă, adâncime rezultată și din faptul că drumul a fost înălțat semnificativ.
Al doilea element este capul de pod înălțat, care accionează ca un obstacol, fiind atât de aproape de carosabil.

Sigur, este treaba autorităților să stabilească culpa, dar aș vrea să știu că în cadrul anchetelor autoritatea abilitată investighează și responsabilitatea administratorului drumului.

Vin cu această discuție în contextul în care, față de modul în care au fost realizate capetele de pod, atât Primăria Râșnov, cât și USR Râșnov, au transmis obiecții încă din 2019 către DRDP Brașov și constructor, atrăgând atenția asupra pericolului în cazul unui accident.

Leave a Reply

Your email address will not be published.