Licitație cu clauză suspensivă pentru lucrări de extindere la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav

49.080.431 lei este valoarea estimată a licitației lansată de Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav pentru extindere platformă îmbarcare/debarcare cu 5 poziţii, realizare cale degajare rapidă, extindere reţea de iluminat, sistem TVCI, balizaj, canalizare pluvială, relocare instalaţii electrice de medie tensiune şi fibră optică.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 27.03.2026, ora 15:00.

Conform președintelui CJ Brașov, Adrian Veștea „achiziția a fost lansată sub clauză suspensivă, până la securizarea finanțării asigurate din bugetul județean”.

În continuare, câteva date care apar în studiul de fezabilitate:

Conform „Studiului de estimare a ariei de acoperire şi a numărului potenţial de pasageri la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav”, realizat de firma KPMG, la solicitarea Consiliului Judeţean Braşov se prevede că fluxurile de pasageri pe următorii 10 ani, vor avea o creştere dinamică, ajungând la peste 1.000.000 pasageri anual.

Dinamică anuală preconizată a fluxurilor de pasageri este următoarea:

Din punct de vedere al impactului economico – financiar efectele principale sunt:
a) crearea în zona analizată a cel puţin 10.000 locuri de muncă în activităţi legate direct de aeroport, indirect legate şi induse;
b) Fluxurile de numerar create în primii 8 ani de exploatare, în valoare de peste 2.300 milioane euro, produc venituri din taxe şi impozite la bugetul de stat în valoare de peste 960 milioane euro şi venituri salariale de peste 1.400 milioane euro.

Proiecții și costuri pentru anii 2025 – 2051

Decizia Etapei de încadrare emisă de Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate menționează că proiectul „nu se supune evaluării impactului asupra mediului, nu se supune evaluării adecvate și nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă”. Decizia o puteți consulta în studiul de fezabiliate.

Conform caietului de sarcini, se vor executa lucrări de extindere a platformei de îmbarcare/debarcare/staţionare, realizarea căii de degajare rapidă, canalizare pluvială aferentă, extinderea reţelei de iluminat, a sistemului TVCI şi balizajului din cadrul Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav.

Pentru realizarea elementelor proiectate sunt necesare următoarele categorii de lucrări, în ordinea tehnologică de execuţie:

  • lucrări pregătitoare (demolări, relocări etc.);
  • lucrări de terasamente;
  • lucrări de canalizare pluvială (colectoare canalizare, cămine vizitare, guri de scurgere, rigole, racorduri la cămine/colectoare);
  • lucrări de platforme de îmbarcare/debarcare/staţionare (fundaţii din balast, straturi asfaltice, beton rutier);
  • lucrări de instalaţii electrice şi de balizaj (balizaj axial şi marginal, panouri luminoase de dirijare, iluminat platformă, protejări reţele electrice existente etc.).

Conform studiului de fezabilitare lucrarea are următoarele OBIECTIVE :
Obiect 1.1 – Extindere platformă îmbarcare/debarcare cu 4 poziţii categoria C şi 1 poziţie categoria E+ cale de degajare rapidă (cale de rulare BRAVO- TWY B)
Obiect 1.2 – Canalizare pluvială
Obiect 1.3 – Instalaţii electrice şi de balizaj

Obiect 1.1 – Extindere platformă îmbarcare/debarcare cu 4 poziţii categoria C şi 1 poziţie categoria E (Apron 2) + cale de degajare rapidă (cale de rulare BRAVO- TWY B)

A. Platforma de îmbarcare – debarcare – staţionare APRON 2

Distanţa dintre axele poziţiilor de parcare ale aeronavelor categoria C este de 44.0 m. După primele trei poziţii de parcare şi după ultima poziţie de parcare, se va realiza o cale de acces cu lăţimea de 8.00 m, racordată la calea de acces existentă pe platforma existentă.

Lungimea platformei proiectate APRON 2 este de 286.00 m cu o lăţime de 135.00 m, la care se adaugă acostamentul de 7.50 m lăţime. După acostament se va realiza o bandă pistă de 52.00 m lăţime cu pantă variabilă spre nord.

Capacitatea portantă a platformei proiectate APRON 2 va fi identică CU CEA A platformei existente APRON 1 şi va asigura un PCR echivalent cu PCN-UL platformei actuale, respectiv 104/R/C/W/T. Structura rutieră a părţii portante a platformei va fi de tip rigid cu îmbrăcăminte din beton de ciment, iar structura acostamentelor va fi de tip flexibil cu îmbrăcăminte din straturi asfaltice.

Noua platformă de îmbarcare – debarcare va asigura spaţiul necesar pentru staţionarea a şase aeronave tip Boeing B737-900/Airbus A320. Distanţa între vârfurile aripilor aeronavelor alăturate va fi de 8.52 m pentru aeronavele Boeing 737-900 şi 9.68 m pentru aeronavele Airbus A320.

Structura rutieră a platformei va fi de tip rigid şi va asigura o capacitate portantă minimă PCR echivalent cu PCN-UL PLATFORMEI ACTUALE, RESPECTIV 104/R/C/W/T.

B. Cale de rulare BRAVO – TWY B – Cale de degajare rapidă

Va face legătura între pista de decolare aterizare construită anterior şi noua platformă extinsă de debarcare – îmbarcare (APRON 2).

Traseul căii de rulare/căii de degajare rapidă este conform masterplan-ului de dezvoltare al aeroportului, avizat de Autoritatea Aeronautică Civilă Române, având un unghi de intrare în axa pistei de 30o , cu o rază de racordare de 550 m. Distanţa dintre ax cale Alfa şi ax cale Bravo este de 955 m.

Calea de rulare Bravo va avea o lăţime portantă de 23.0 m şi va fi încadrată pe ambele părţi de acostamente de 7.50 m fiecare, lăţimea totală fiind de 38.0 m conform CS ADR-DSN.D.305 pentru aeronavele cu literă de cod E.

Lungimea căii de rulare Bravo, măsurată între marginea exterioare a pistei de decolare-aterizare şi platforma de îmbarcare-debarcare APRON 2 este de 436 m. După acostamente se vor realiza de o parte şi de alta benzile pistei cu o lăţime de 52.0 m, de o parte şi de alta a căii de rulare. Structura rutieră a părţii portante a căii de rulare Bravo, va fi de tip rigid cu îmbrăcăminte din beton de ciment, iar cea a acostamentelor va fi de tip flexibil cu îmbrăcăminte din straturi asfaltice.

Structura benzilor pistei va asigura un indice minim de capacitate portantă CBR>15. Capacitatea portantă a căii de rulare va asigura un nivel minim pentru operarea aeronavelor cu literă de cod E.

Obiect 1.2 – Canalizare pluvială

Canalizarea pluvială proiectată pentru preluarea apelor din precipitaţii de pe acostamentele căii de rulare Alfa extinse şi de pe calea de degajare rapidă / calea de rulare Braşov deversează în reţeaua de canalizare existentă realizată odată cu execuţia pistei de aterizare-decolare şi a căii de rulare Alfa în căminele CV13 şi CV14.

Conform proiectului tehnic al canalizării pluviale existente, la proiectarea acesteia s a ţinut cont de extinderea platformei de îmbarcare/ debarcare/staţionare şi realizarea căii de degajare rapide, conform masterplan-ului de dezvoltare aprobat (14 poziţii aeronave cu literă de cod C).

Pentru o abordare unitară, elementele canalizării proiectate pentru preluarea apelor pluviale după extinderea platformei de îmbarcare/debarcare /staţionare şi realizarea căii de degajare rapide vor avea caracteristici constructive similare cu cele ale reţelei existente în ceea ce priveşte materialul şi diametrele colectoarelor, diametrul căminelor de racord/branşare, dimensiunile, tipul şi clasa de încărcare pentru rigolele şi gurile de scurgere carosabile.

Pentru extinderea platformei de îmbarcare-debarcare Apron 2, este necesară demolarea şanţului dalat existent în zona nordică a platformei proiectate, amplasat conform ridicării topografice sub acostamentele proiectate.

Lungimea totală a şanţului dalat ce va fi demolat este de 491 m. Preluarea apelor pluviale de pe suprafaţa căii de rulare Alfa extinse se va realiza prin gurile de scurgere ce se vor amplasa în acostamente, la 4.00 m faţă de marginea zonei portante. Sunt prevăzute 9 guri de scurgere cu grătar carosabil clasa de încărcare F900, amplasate pe casiul din lungul acostamentului de pe latura nordică a platformei extinse (#GS30÷#GS38). Gurile de scurgere vor descărca în reţeaua de canalizare nou proiectată, tronson #CCPv19÷#CV13.

Obiect 1.3 – Instalaţii electrice şi de balizaj

Generalităţi pentru părţile componente ale sistemelor de balizaj proiectate:

– Lămpile supraterane si structurile lor de susţinere, vor fi de tip frangibil (CS ADR-DSN.M615(a)(1)).

– Lămpile supraterane ale sistemelor de balizaj pentru pista vor fi suficient de joase astfel încât să asigure garda la sol pentru motoarele cu elice sau pentru motoarele cu reacţie (CS ADR-DSN.M615(b)).

– Lămpile încastrate pentru pistă vor trebui să suporte trecerea sau staţionarea aeronavelor pe ele fără a se deteriora sau a produce daune aeronavelor (CS ADR DSN.M615(c)(1)). Temperatura produsa la contactul dintre o lampă şi pneul aeronavelor nu trebuie să depăşească 160°C în decursul a 10 minute (CS ADR DSN.M615(c)(2)).

– Intensitatea luminilor pistei va fi adecvată condiţiilor minime de vizibilitate şi de lumina ambientală la care este operată pista, luminile fiind setate la aceiaşi intensitate cu cele ale sistemului de balizaj luminos de apropiere (CS ADR DSN.M615(d)(1)).

– Se va asigura un control al intensităţii sistemelor de balizaj, din telecomanda sistemului, nou proiectată, urmând a fi selectate nivelele dorite de intensitate în funcţie de condiţiile atmosferice pentru toate sistemele de balizaj care urmează să fie instalate (CS ADR-DSN.M615(d)(2)).

– Toate lămpile care se vor instala vor fi omologate ICAO astfel încât să se respecte cerinţele de luminozitate şi cromatica din diagramele specifice fiecărui tip de lampa (CS ADR-DSN.M615(d)(3)).

Foto: Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav

Leave a Reply

Your email address will not be published.