După 11 ediții în Râșnov, Rockstadt Extreme Fest (REF) se mută la Ghimbav, anunță organizatorii celui mai mare și important festival de muzică metal din România. Festivalul a crescut, de la prima ediție din 2013, când a avut aproape de 1300 de participanți, la aproximativ 12.000 participanți pe zi la ediția din 2024.
Festivalul a fost la un pas de a fi mutat în județul Mureș, dar cu sprijinul Consiliului Județean Brașov și al Primăriei Ghimbav, REF 2026 rămâne în județul Brașov, în Ghimbav și se va desfășura în perioda 27 – 31 iulie 2026, de luni până vineri.
Locația este cea din imagine și este dublă ca suprafață față de cea din Valea Cetății din Râșnov. În plus, în apropierea zonei de festival, organizatorii au în vedere amenajea unui spațiu de parcare și două spații de camping.
Transportul și accesul către noua locație devine mai facilă decât cea de la Râșnov, iar cu sprijinul autorităților, transportul public poate fi organizat în așa fel încât să deservească nevoile de deplasare a participanților la festival.
Primele trupe confirmate sunt Helloween, cu un show aniversar 40 de ani și Accept, cu un show aniversar 50 de ani.
Organizatorii au anunțat și primele trei praguri la abonamentele pentru ediția din 2026. Primul prag intră în vânzare chiar de azi, 2 iulie 2025. Abonamentele vor fi la 900 de lei până în 30 iulie 2021. În intervalul 1 – 3 august 2025, în timpul ediției de anul acesta, când vor fi anunțate nume noi pe scenele REF 2026, valoarea abonamentelor va fi de 1050 de lei, urmând ca după data de 3 august 2025 prețul abonamentelor să urce la 1250 de lei.
Rockstadt Extreme Fest va beneficia și de sprijin din partea Primăriei Ghimbav care alocă suma de 250.000 de lei pentru realizarea unui studiu de fezabilitate prin care se va stabili valoarea investiției ce trebuie făcută pentru realizarea infrastructurii necesare desfășurării festivalului (scene, comerciați, apă, canalizare, energie electrică).
Trebuie precizat că investiția Primăriei Ghimbav nu este doar pentru REF, ci pentru a realiza o zonă care poate găzdui mai multe evenimente de mari dimensiuni.
În schimb, Ghimbavul și Brașovul primesc o infuzie de capital pe o perioadă de 5-7 zile, din partea miilor și zecilor de mii de participanți la Rockstadt Extreme Fest. De precizat faptul că la ediția de anul acesta, 2025, 44% dintre participanți vin din afara țării, cifră care este așteptată să crească pentru ediția din 2026.


Leave a Reply