Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan din Brașov (str. G. Coșbuc nr. 2), secție a Muzeului Județean de Istorie Brașov, invită copiii la două evenimente speciale, desfășurate în perioada 1–5 iunie 2025, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului și Zilei Învățătorului. Copiii, alături de părinții și bunicii, sunt așteptați să se bucure împreună de activități creative și educative într-un spațiu muzeal interactiv.
Duminică, 1 iunie 2025, între orele 10:00–18:00, sărbătorim Ziua Copilului cu o zi întreagă dedicată celor mici. Intrarea este gratuită pentru copii, iar programul include:
- Treasure Hunt – o aventură interactivă printre exponatele muzeului;
- Ateliere creative – lucru manual, colaj și alte activități ce le vor provoca imaginația;
- Tururi ghidate pentru copii – la orele 11:00, 13:00, 15:00 și 17:00;
- Concursuri cu premii – pentru cei mai curajoși și isteți participanți.
Miercuri, 5 iunie 2025, între orele 10:00–12:00, cu ocazia Zilei Învățătorului, organizăm un eveniment dedicat bunicilor și nepoților, pornind de la volumul ilustrat „Cozonăcei cu stafide”, apărut la Editura Frontiera. Autoarea Diana Tivu revine la Brașov pentru a susține o oră de lectură și un atelier de desen creativ, în care copiii vor crea „mese de ceai” ilustrate alături de autoare. Activitatea este recomandată copiilor cu vârste între 5 și 9 ani, iar participarea este gratuită.
Prin aceste evenimente, Muzeul Olimpia își propune să promoveze educația prin joacă, lectura și valorificarea timpului petrecut în familie.
Leave a Reply