Noaptea Muzeelor 2025 la Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov

Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov organizează tradiționalul eveniment „Noaptea Muzeelor”.  Ambele case memoriale ale muzeului nostru vor putea fi vizitate sâmbătă, 17 mai 2025, între orele 18:00 – 24:00:

Casa Mureșenilor, Piața Sfatului, nr. 25:

– Expoziția permanentă „Istoria familiei Mureșianu”

– Expoziția temporară „1001 aparate foto. Scurtă istorie a fotografiei românești”

– Animație muzicală în culori

Casa „Ștefan Baciu”, str. Gheorghe Baiulescu, nr. 9: 

–   Expoziția permanentă „Familia Baciu”.

Intrarea va fi gratuită.

Menționăm că sâmbătă, 17 mai 2025, între orele 9-17 (orarul obișnuit de vizitare), cele două muzee vor fi închise.

Muzeele sunt parte a comunității și pentru comunitate. Rolul nostru este să fim alături de publicul nostru, pe care îl invităm să ne viziteze în această noapte, pentru a descoperi experiența vizitării unui muzeu la ore neconvenționale. Precum un om sau o familie păstrează cu sfințenie documente și fotografii importante, la fel muzeele păstrează pentru întreaga comunitate documentele și patrimoniul care fac parte din identitatea unei societăți.

Evenimentul este finanțat de Ministerul Culturii și Consiliul Județean Brașov. Organizarea și promovarea sunt asigurate de Rețeaua Națională a Muzeelor din România.

Leave a Reply

Your email address will not be published.