Asociația ACCEPT a lansat ieri petiția pentru protecția și recunoașterea legală a tuturor familiilor din România și avem nevoie de toată susținerea pentru ca această petiție să fie semnată și distribuită cât mai mult deoarece „CEDO se va pronunța marți, 23 mai, în cazul Buhuceanu și Ciobotaru și alte 20 de familii împotriva României”.
De Ziua Internațională Împotriva Homofobiei, Bifobiei și Transfobiei (IDAHOBIT), Asociația ACCEPT lansează petiția pentru protecția și recunoașterea legală a tuturor familiilor din România. Românii sunt invitați să semneze, începând de astăzi, documentul care solicită Guvernului și Parlamentului să își facă datoria față de toți cetățenii lui și să trateze cu demnitate și egalitate toate familiile.
Inițiativa vine în întâmpinarea pronunțării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) o va da marți, pe 23 mai, în cazul Buhuceanu și Ciobotaru și alte 20 de familii împotriva României. Acest caz, susținut de ACCEPT, reclamă la CEDO încălcarea dreptului la viață privată și de familie pentru 42 de petenți din cauza discriminării în lege și a nerecunoașterii și neprotejării familiilor formate din persoane de același sex.
Această petiție cere adoptarea de instrumente adecvate de protecție și recunoaștere juridică pentru toate familiile din România:
🔹 Modificarea Codului Civil pentru a permite căsătoria între persoane de același sex și recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex încheiate în străinătate;
🔹 Legiferarea parteneriatului civil, indiferent de sexul celor doi parteneri de cuplu, înregistrat de către ofițerul de stare civilă;
🔹 Protecția familiei de facto, care nu optează pentru căsătorie sau parteneriat civil, în domeniul patrimonial, al sănătății și în vederea prevenirii și combaterii violenței domestice.
Leave a Reply