Pe site-ul Primărie Săcele sunt afișate două documente de urbanism pentru informarea locuitorilor. Este vorba de Regulamentul Local de Urbanism PUZ Modificator Apa Rece-Camping Dârste și planșa de reglementări urbanistice.
Față de aceste două documente, Elena Belloiu, președintele Asociației Femeile se Implică, atrage atenția asupra unei situații de incompatibilitate. Cele două documente de urbanism sunt realizate de firma Morphosis SRL, firmă deținută de arhitectul Gabriel Roznovăț, șoțul Arhitectului Șef de la Primăria Săcele, Alina Roznovăț. Mai mult, arhitectul șef Alina Roznovăț apare pe cele două documente ca făcând parte din colectivul de elaborare.
Conform LEGII nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, la Secţiunea a 4-a, Conflictul de interese privind funcționarii publici, Articolul 79
(1) Funcționarul public este în conflict de interese dacă se afla în una dintre următoarele situații:
a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial;
b) participă în cadrul aceleiași comisii, constituite conform legii, cu funcționari publici care au calitatea de soț sau rudă de gradul I;
c) interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influenta deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice.
Urbanismul săcelean funcționează și el pe relații și pe realizarea de PUZ-uri modificatorii, PUZ-uri care ar trebui să fie excepții, nu regulă.
Leave a Reply