Primăria Brașov are în procedură de licitație proiectul Proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări Sistem Centralizat de Monitorizare și Control al Traficului în Municipiul Brașov.
Proiectul constă în:
I.PROIECTARE ȘI INGINERIE, ce constau în: 1.1. Proiect tehnic și detalii de execuție; 1.2. Asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor și până la finalizarea lucrărilor;
II. CONSTRUCȚII ȘI INSTALAȚII, ce constau în: 2.1. Obiect 1 – Sistem de prioritizare transport public; 2.2. Obiect 2 – Centru de comandă;
III. ORGANIZARE DE ȘANTIER
Valoarea totală estimată a contractului este de 29.491.694,80 lei fără TVA. Conform valorilor estimate defalcate pentru fiecare etapă de realizare a contractului în parte, costurile sunt:
I. SERVICII DE PROIECTARE ȘI ASISTENȚĂ TEHNICĂ: 521.244,00 lei fără TVA
II. CONSTRUCȚII ȘI INSTALAȚII ( Inclusiv Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale și Organizare de șantier) : 16.294.186,48 lei fără TVA
III. DOTĂRI : 12.676.264,32 lei fără TVA.
Termenul până la care se pot depune oferte este 29.11.2022, ora 15:00. Finanțarea beneficiază de fonduri din Programul Operational Regional – POR.
Criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate – preț, din care: 68% componenta financiară; 17% Evaluarea criteriului de calitate și experiența echipei de Experți cheie și 15% Garanția oferită pentru totalitatea lucrărilor executate.
Conform caietului de sarcini, prin acest proiect se urmăresc:
– reducerea întârzierilor autovehiculelor în trafic;
– îmbunătățirea siguranței circulației;
– reducerea emisiilor de gaze poluante și reducerea consumului de carburant;
– creșterea calității serviciilor de transport public și creșterea gradului de utilizare a transportului public.
Soluția integrată dorită implică executarea lucrărilor de construcție a unui sistem tehnic integrat, realizat din următoarele componente:
1. Un sistem de prioritizare transport public și management inteligent-adaptiv al traficului rutier;
2. Un sistem de management video inteligent și informare publică;
3. O rețea de comunicații și transmisii de date;
4. Un centru de comandă și dispecerizare a traficului rutier la nivelul municipiului;
5. Un sistem de optimizare și management a parcărilor publice.
Documentații:
STUDIU DE TRAFIC SI CALATORI la nivelul MUNICIPIULUI BRAȘOV v2018
Aviz condiționat Agenția Națională pentru Achiziții Publice
Este de observat că la acest proiect este folosit un studiu de trafic făcut în 2018, diferit de studiul de trafic folosit la licitația pentru Studiu de Fezabilitate „Construire pasaj rutier cartier Tractorul – B-dul Griviței”.
În final, sunt câteva precizări de făcut cu privire la acest proiect. După cum observați, proiectul e vechi, din timpul administrației Scripcaru, proiect care nu a fost prezentat niciodată, iar documentația nu a fost publicată. Proiectul nu este corelat cu proiectele care vizează realizarea de piste pentru biciclete și benzi dedicate transportului public, dar nici cu alte proiecte, precum cele de la Gara Brașov. Și este important de corelat, mai ales că sunt vizate multe intersecții – vedeți Anexa Studiului de Fezabilitate.
Nici administrația Coliban nu s-a obosit să prezinte și să publice documentațiile aferente proiectului.
*****
Primăria Brașov a lansat achiziția pentru Studiu de Fezabilitate „Construire pasaj rutier cartier Tractorul – B-dul Griviței și legături către str. I.C.Brătianu și b-dul Griviței”.
Cu ocazia lansării acestei licitații, putem vedea și patru studii de trafic, finalizate în 2021, documente care ar fi trebuit să fie deja publice: Studiu de trafic la nivelul zonei cartierului Prund Șchei; Studiu de trafic la nivelul zonei Centrul Nou, străzile: 15 Noiembrie, M. Kogălniceanu, Zizinului, Hărmanului; Studiu de trafic la nivelul zonei Tractorul și Studiu de trafic la nivelul municipiului Brașov.
Leave a Reply