De la 1 decembrie 2019, firma Braicata pierde dreptul de operare în cea mai mare parte a municipiului Brașov, rămânând doar cu platformele de gunoi menajer din cartierul Noua. Având în vedere situațiile constatate în ultima perioadă la platformele și zonele de case din cartierele operate de această firmă, primarul a dispus astăzi redimensionarea activității firmei în funcție de resursele materiale și umane pe care le poate asigura.
Astfel, la contractul de colectare a deșeurilor de la populație (contract încheiat pe perioadă determinată, până la finalizarea procedurii de licitație pentru concesionarea acestui serviciu) a fost semnat un act adițional care stipulează că începând cu data de 1 decembrie, Braicata va ridica gunoiul menajer doar de pe platformele din cartierul Noua, iar în celelalte cartiere deșeurile vor fi colectate de celălalt operator.
„În urma sesizărilor primite, în cursul nopții trecute am efectuat un control pe teren împreună cu reprezentanții Poliției Locale și cei ai Serviciului de Salubrizare, unde am constatat că modul în care această firmă își îndeplinește obligațiile contractuale este unul cel puțin defectuos. Astăzi am invitat la primărie patronatul celor două firme pentru a le prezenta cele constatate și măsurile pe care le-am dispus. Braicata trebuie ca până în 1 decembrie să aducă lucrurile la normal în zonele în care operează. Comprest, începând de astăzi, a demarat activitatea de ridicare a deșeurilor depuse accidental din jurul platformelor de depozitare a deșeurilor din cartierele în care operează Braicata, iar această acțiune va continua până la revenirea la starea de normalitate. Braicata va rămâne de la 1 decembrie doar cu cartierul Noua, pentru colectarea deșeurilor menajere, și are termen 30 de zile să demonstreze că are capacitatea de a gestiona acest cartier, iar dacă nu, de la 1 ianuarie va pierde dreptul de a opera în municipiul Brașov”, a declarat primarul George Scripcaru.
Totodată, conform contractului cadru pentru serviciul de salubrizare și deszăpezire a domeniului public, firma Comprest trebuie să prezinte în 29 noiembrie dotarea necesară, precum și graficul de intervenție pentru a asigura curățenia pe domeniul public și deszăpezirea orașului.
În paralel, Primăria Brașov a fost inclusă în Strategia de Management Integrat al Deșeurilor și împreună cu consultantul Jaspers va continua procedurile pentru modernizare sistemului de colectare a deșeurilor, cu finanțare nerambursabilă din fonduri europene și încheierea unui contract de concesionare a serviciului de colectare a deșeurilor. „Până atunci, am solicitat firmei Comprest ca în următoarele săptămâni, în toate cartierele Brașovului, să fie amplasate eco-insule de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile (containere tip iglu). Dacă este posibil, ele vor fi amplasate la fiecare platformă de gunoi, iar dacă nu, măcar o eco-insulă la trei platforme de depozitare a deșeurilor”, a mai spus primarul.
Până la momentul actual, Braicata avea obligația contractuală de a asigura serviciul de salubrizare menajeră (de la populație și persoane juridice) în zona centrului istoric, Șchei, Scriitorilor, Valea Cetății, Astra și Noua.
Sursa foto: Primăria Brașov
Leave a Reply