Bienala Albastră este la prima ediție și are potențialul de a pune Brașovul pe harta orașelor bienale. Dar pentru asta e nevoie de susținere serioasă și un efort masiv. Autoritățile brașovene dau bani cu țârâita la cultură, în timp ce publicul e ocupat cu mondenul. Un eveniment de dimensiunea unei bienale are puterea de a marca identitatea comunității brașovene. Ținta Brașovului poate fi ajungerea în liga marilor bienale, La Biennale di Venezia, Documenta, The Whitney Biennial, Manifesta, Gwangju Biennale, Carnegie International, Bienal de São Paulo, Sharjah Biennial, Istanbul Biennial, La Biennale de Lyon, Bienal de La Habana, Berlin Biennale, The Biennale of Sydney, DAK’ART, Liverpool Biennial, Shanghai Biennale, Yokohama Triennale, Marrakech Biennale, Taipei Biennial și Prospect New Orleans.
HRONICON (cronica) tema primei ediții a Bienalei Albastre, o poveste subiectivă, istoria văzută – și adesea trăită – la persoana întâi. Relația actorului-cronicar cu lumea e mediată de cuvinte cu puterea de a transforma experiența personală în povestea care transcende epoci și spații, devenind uneori realitate, alteori mit. Analogia cu artistul care descrie propriul său univers este evidentă – iar relația artistului vizual cu cărțile („cronici”), cu cuvintele, cu literele purtătoare de mesaje multiple, este o tema simbolică.
Cei doi co-curatori ai Bienalei sunt artistul plastic Victoria Țăroi și curatoarea și galerista Cristina-Angela Simion (Germania) experți în artele vizuale contemporane și cu competențe în selectarea și expunerea de opere de artă.
În perioada iunie-iulie s-a desfășurat apelul de înscriere a artiștilor vizuali care doresc să-și expună lucrările în cadrul evenimentului cultural, fiind invitați să aplice artiști vizuali interesați de tema bienalei, indiferent de țara de origine sau de tehnica de exprimare. Au aplicat 238 de artiști vizuali români și străini, dintre aceștia fiind selectați de către curatori 210 artiști, care vor expune 1-2 lucrări în cadrul Bienalei.
De asemenea, Bienala va conține și expoziții de autor, fiind invitați 10 artiști consacrați internațional și național. Amintim de artistele plastice Petra Kriscake și Elisabeth Ohsenfeld din Germania, sculptorul Sorin Purcaru din Iași, sculptorul clujean Liviu Mocanu, ceramiștii clujeni Andrei Florin, Arina Ailincăi și Gravil Zmicală, ceramiștii Maria Cioată și David Leonid Olteanu din Bucuresști, graficiana Adriana Lucaciu din Timișoara, ilustratorul de benzi desenate Mihai Grăjdaru și pictorița Cristina Gloria Prișa din Satu Mare.
Bienala Albastră este rodul colaborării mai multor instituții și organizații din Brașov, la inițiativa Asociației Culturale Artessentia. Minimum zece spații de expunere, convenționale și neconvenționale, însumând peste 2000 mp, vor fi puse la dispoziția artiștilor participanți.
Fotografii din cadrul expozițiilor aflate la Teatrul „Sică Alexandrescu” – noua galerie și foaierul din Piața Teatrului nr. 1
De vorbă cu organizatorii Bienalei Albastre
Bienala de Arte Vizuale – Bienala Albastră dorește să devină unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale naționale dedicate manifestărilor artistice din domeniul artei vizuale. Un lucru este cert – este primul eveniment de acest gen din Regiunea Centru dedicat artei contemporane și printre puținele de tip Bienală organizate în România. Asociația Culturală Artessentia va încerca încă de la această primă ediție să ofere publicului un melanj cu înaltă ținută artistică de proiecte de artă vizuala reprezentative țărilor participante. Bienala Albastră ilustrează un dialog cultural cu lumea artei contemporane roamânești și internaționale, prin care să fie pus în valoare potențialul creator al artiștilor români și străini atât în context european, cât și în spațiul românesc.
Bienala Albastră reprezintă pentru Asociația Culturală Artesssentia, dar și pentru mediul cultural brașovean (public sau privat) oportunitatea fructificării unor schimburi artistice și intelectuale și promovarea producției culturale locale. Prima ediție a Bienalei Albastre va revaloriza misiunea și însemnătatea artei în lume asemeni unei cronici scrise. Tema lansată de curatorii evenimentului, Victoria Țăroi și Cristina-Angela Simion, anul acesta, este HRONICON (CRONICĂ) – „Arta ca revelație și metamorfoză a realității” și se va înscrie în „Anul Cărții” – decretat astfel de Ministerul Culturii din țara noastră. Operele invitaților și participanțiilor se înscriu sub aceasta idee; atunci când am lansat invitația către artiști, am dorit să-i scoatem din zona de confort, să-i stimulăm în producerea unor noi creații și noi experimente în zona artelor vizuale legate de carte, scriere, inscripționare, narațiune a faptelor dupa ordinea timpului – amintiri din trecut sau viitor, fulgurări ale prezentului, evocari, memorie.
Evenimentele Bienalei nu sunt gândite ca simple expoziții de artă, ci ele combină artele vizuale cu artele spectacolului și cultura scrisă, fiind vizate organizarea a cel puțin 10 evenimente culturale majore: concerte, lansări de carte, dezbateri pe teme culturale de actualitate etc. Intenția este de a construi o manifestare vizibilă, care să valorifice creațiile artiștilor vizuali din medii variate (pictură, sculptură, grafică, artă textilă, ceramică, sticlă, metal, colaj, fotografie, video-art, instalație, experiment vizual, performance-art, happening, mapping, tehnici mixte etc.).
Dorim o largă desfășurare în oraș și zona înconjurătoare și punem la dispoziția artiștilor invitați și participanților un număr mare de spații de expunere specifice, aparținând instituțiilor publice locale și partenerilor noștri din sectorul ONG, precum și spații alternative, foste hale industriale recalificate. Prin abordarea experimentului în artele vizuale, a tehnicilor noi – noile media –, a spațiilor utilizate, dialogurilor și activităților conexe, dorim implicarea unui public cât mai larg, mixt.
Ce este o bienală? Cuvântul „Bienală” provine din limbajul latin bis – de două ori, respectiv la 2 ani, și se folosește cu precădere pentru expozițiile de artă, arhitectură etc. Deși, în secolul nostru expozițiile și muzeele nu sunt un fenomen rar, bienala este un eveniment în care sunt concentrați artiști din întreaga lume, fiind o bună oportunitate de dialog artistic și cultural.
De ce Bienala Albastra? Albastru – este culoarea primară din spectrul luminii, culoarea imaginii din spațiu a Planetei Pământ, culoarea Mileniului XXI – potrivit Consiliului Internațional al Culorii. Ne dorim o introspecție vizuală însoțită de produse din ansamblul vizual care să genereze expresii în proximitatea memoriei personale, a realității intime. Artiștii, indiferent de realitatea înconjurătoare au abilitatea de a extrage, de a experimenta și pune în valoare esteticul și esența lucrurilor, oferind privitorului șansa de a vedea multiple ipostaze ale realității cu care sunt invitați să interacționeze și să relaționeze. De asemenea, albastru e culoarea caselor transilvănene de odinioară, iar nucleul acestei Bienale se află în centrul Romaniei, în Transilvania.
Într-o lume în care totul se petrece cu mare apetit spre viteză, cu o dezvoltare tehnologică amețitoare, uneori dezumanizantă, plină de formalism și convenționalism, de indiferență politică, ambiguă și lipsită de substanță, ne dorim și ne propunem să găsim calea spre armonie, forță și energie, contemplație spirituală, libertate și imensitate sub umbrela semnificațiilor benefice ale albastrului – culoarea artei, culoarea care se distinge cel mai bine în întuneric.
Publicul
Bienala Albastră deschide larg ușile expozițiilor pentru toți iubitorii de frumusețe brașoveni, români și străini. Bienala este punctul culminant al creativității. Este un eveniment independent, bazat foarte mult pe implicarea actanților culturali locali – parteneri ai Bienalei – și pe voluntariat. Avem și susținerea finanaciară a Primăriei Municipiului Brașov prin intermediul unui proiect cultural aplicat în cadrul programului de finanțare 2019, precum și susținerea prin punerea la dispoziție a spațiilor de expunere publice deținute de autoritatea locala (teatre, domeniul public etc). Oricine poate vizita expoziția, să se familiarizeze cu tendințele artei moderne. Încurajăm prin toate mijloacele ca și turiștii să participe la eveniment, creând condițiile cele mai interesante și confortabile pentru aceștia. Sperăm în acest fel ca Bienala Albastră de la Brașov să devină una dintre atracțiile principale din agenda culturală națională.
În atragerea publicului, un rol important îl are și modul în care evenimentul este raportat pe scară largă în presă. Suntem bucuroși că mass media naționale și locale s-au aratat deschise susținerii evenimentului de arte vizuale încă de la primele apeluri catre ele. Deja avem ecouri despre evenimentul cultural al toamnei 2019 din municipiul Brașov în mass media naționale de specialitate și în presa scrisă și radio din Europa.
Componenta educațională – concurs de eseuri
Încă de la prima ediție dedicăm o atenție deosebită activităților de învățare și dezvoltare artistică, gândind conex Bienalei și activități educaționale adresate tinerilor și elevilor. Anul acesta, plecând de la tematica Bienalei, va fi lansat, în perioada septembrie-octombrie, un concurs de eseuri adresat elevilor din liceele județului Brașov.
Eseurile vor trebui să plece ca subiect de la opere de artă care i-au impresionat pe tineri de-a lungul existenței lor. Cele mai bune trei eseuri primite vor fi premiate cu operele a trei artiști prezenți în Bienala. De ce acest demers? Pentru că dorim să încurajăm tinerii să aibă o relație semnificativă și directă cu lumea artelor; să-i încurajăm să „viziteze bienala” ca spațiu de creștere personală și dezvoltare a gustului pentru artă; să favorizam creșterea interesului din ce în ce mai mare în scoli pentru activitățile creative – ca parte integrantă a programei educaționale.
Componenta de dialog artistic
Bienala, prin natura sa este locul deschis întâlnirii și experimentarii. În acest sens Asociația Artessentia dorește încă din faza de organizare a evenimentului cultural să ofere oportunități de dialog între artiști și public, artiști-artiști, mediul artistic privat și autorități publice. Evenimentele numite de noi „artists meeting” se adresează unui public larg, de la școli, amatori de artă, entuziaști ai sectorului artistic, la profesioniști, mediu de afaceri și mediu academic.
Beneficiile Brașovului în urma acestui eveniment
– Mărirea sferei audienței culturale – prin organizarea expozițiilor în spații cu potențial mare de atragere a vizitatorilor (inclusiv spații alternative);
– Educația culturală pentru o arie variată de beneficiari în sensul sublinierii rolului culturii în viața comunității – prin organizarea expozițiilor într-o manieră care să conștientizeze publicul participant cu privire la modalitățile diverse de exprimare ale artei vizuale actuale;
– Susținerea mobilității artiștilor și a circulației operelor lor – prin selectarea în cadrul expozițiilor Bienalei a unor artiști din areale geografice diferite, atât naționale, cât și internaționale;
– Prin caracterul internațional al Bienalei, intenția noastră este să remarcăm, pas cu pas, prezența Brașovului harta europeană a culturii. Pe lângă vizibilitatea internațională, la nivelul comunității locale, oportunitățile sunt: facilitarea accesului publicului larg la manifestări culturale, satisfacerea unor nevoi pentru activități cultural-educative, descoperirea de noi valori culturale;
– Bienala va coagulat în jurul său factori decizionali și oameni de cultură din multe zone de activitate și arii geografice, acesta fiind primul pas pentru un proiect ce se dorește a deveni o tradiție specifică Brașovului.
ARTIȘTI INVITAȚI
1. Arina Ailincăi, Andrei Florian, Gavril Zmicală – Cluj
2. Blake Brasher – Lowell, Massachusetts, SUA
3. Maria Cioată și David Leonid Olteanu – București
4. Mihai Grăjdaru – București
5. Petra Krischke – Nürnberg, Germania
6. Adriana Lucaciu – Timișoara
7. Liviu Mocanu – Cluj
8. Elisabeth Ochsenfeld – Heidelberg, Germania
9. Cristina Gloria Oprișa – Satu Mare
10. Sorin Purcaru – Iași
Artiști înscriși – 238
Artiști selecționați – 210
Peste 400 de lucrări: pictură, grafică, ilustrație, tehnici mixte, sculptură, video art, performance, design, instalații diverse, obiecte de artă din sticlă/ceramică/metal/lemn
Săli expoziții puse la dispoziție:
1 ART onezero – Lungă 100
2 Biblioteca Județeană ”George Barițiu” – Eroilor 33-35
3 Casa Junilor – Str. Prundului 1
4 Centrul Multicultural al Universității Transilvania – Eroilor 29
5 Cetatea Feldioara
6 Galeria Albastră – str. Ceahlău nr. 2
7 Galeria Europe – str. Mureșenilor nr. 1
8 Galeria KronArt – Str. Postăvarului nr. 8
9 Hubul Visssual – str. Fabricii
10 Libraria Cărturești – Piața Sfatului 20
11 Muzeul Mureșenilor – Casa memorială Ștefan Baciu – Dr. Gh. Băiulescu 9
12 Opera Brașov – str. Bisericii Române nr. 51
13 Sala Patria a Filarmonicii Brașov – 15 Noiembrie nr. 50A
14 Teatrul ”Sică Alexandrescu” – noua galerie + foaierul – Piața Teatrului nr. 1
15 Tipografia – Tea & Coffee House – Postăvarului 1
16 Turnurile Cetății Brașov: Alb, Negru, Postăvarului, etc.
Poarta Ecaterina – Str. Poarta Schei 1
Despre curatorii Bienalei
Artistul vizual și restaurator – conservator, Victoria Țăroi Galbenu, are o bogată experiență în domeniul curatoriatului artistic al artelor vizuale, în gestionarea spațiilor expoziționale dedicate expunerii fie că ele sunt dedicate artei vizuale și actului artistic în sine, fie că vorbim de spațiile unor expoziții muzeale sau a unor manifestări ale spectacolului. Este președintă și membru fondator a Asociației Artessentia, înființată în 2014. Proiecte cu asociația – în 2015 – „Artă. Memorie. Restituire” și – în 2017 – „Incipit”. În 2015 deschide cu Asociația Artessentia – Galeria Albastră din Căsuța Albastră din Scheii Brașovului. Loc unde curatoriază permanent expoziții și evenimente culturale.
Proiecte curatoriale:
– Expoziția Națională „INIMA REGINEI” cu o participare a 33 expozanți de prestigiu, Galeria Casa Junilor, Dec. 2018
– Expozitiile de la Galeria Albastră – expozitii de grup si personale și expozitii comemorative
– Expozitiile de la Galeria Casa Junilor
– Arta la Turnul Alb – anul 2013, 2014, 2015 cu numeroase expoziții colective , grup sau autor, evenimente culturale, cursuri și ateliere, în Turnul Alb din fortificații medievale ale Brașovului – – Expoziții curatoriate: 36 expoziții și manifestări culturale
– Organizator tabăra de creație arta sacră „Trans(a)aparențe” – Oituz-Hârja, 2018
– Colaborează, propune si organizează lucrări si proiecte expoziționale la: Muzeul de Istorie a României(ca angajat ICS Decorativa), Muzeul de Etnografie si Al Civilizației Urbane -Brasov-2008-2009 , Muzeul Gheorghe Cernea – Rupea , 2008, colaborează la organizarea și realizarea Muzeului Cetății din Feldioara, și a expozitiilor sale temporale etc.
Are competențe în design de ambient (instituții, spații comerciale, sedii de firme, birouri etc.).
Curatoarea și galerista Cristina Simion a conceput și/sau organizat peste șaizeci de expoziții solo și de grup, în special ale artiștilor contemporani din România, în Nürnberg, München, Berlin, București, Ljubljana, Bruxelles, Chișinău, Bled, Brașov, Sibiu (Muzeul Național Brukenthal), Bayreuth și Schmerikon. Cu un interes special în noua artă figurativă, a scris, editat și coordonat cataloage și albume de artă și a publicat articole în diferite reviste. Din 2012, este stabilită la Nürnberg, Germania, unde conduce galeria Tiny Griffon Gallery. Cu un doctorat în management și peste două decenii de experiență anterioară în management, jurmalism și comunicare, Cristina Simion a absolvit recent cursurile de Curatoriat Internațional organizate de NODE Curatorial Center Berlin.
EXPERIENȚĂ PROFESIONALĂ:
Tiny Griffon Gallery, galerie de arta non-profit, Nürnberg, Germania
Din martie 2013: curator și galerist
Curator și organizator de expoziții de artă, conferințe cu teme culturale, expoziții de fotografie, lecturi și evenimente speciale. Autor și coordonator cataloage de expoziție și albume de artă.Am organizat aproape o sută de evenimente culturale : peste șaizeci de expoziții de artă, conferințe, lecturi și evenimente conexe în galeria Tiny Griffon din Nürnberg, precum și în Munchen, Berlin, București, Ljubljana, Sibiu (Muzeul Național Brukenthal), Brașov, Chișinău, Bruxelles, Bled, Schmerikon și Bayreuth.Experiență în proiecte culturale transfrontaliere culturale (Germania-România), experiență în pregătirea și managementul proiectelor cu partenerii locali.Lector în Art Management (Civitella d’Agliano, Italia) și consultant pentru proiecte artistice (Nürnberg și Brașov).
Leave a Reply