Agent Green, Miercuri, 29 iulie 2020 – Global Witness publică astăzi raportul anual care prezintă cel mai ridicat număr de activiști de mediu si protectori ai naturii asasinați pe parcursul unui an, raportând 212 de oameni care și-au pierdut viața opunându-se distrugerii naturii.
Raportul Global Witness pune în lumină rolul deosebit de important pe care îl au protectorii naturii în lupta împotriva schimbărilor climatice, a industriilor distructive cauzatoare de emisii masive de gaze cu efect de seră care accelerează încălzirea globală și distrugerea mediului. Se punctează foarte clar cum, învățând din restricțiile și supervizarea din timpul pandemiei COVID-19, protecția acestor activiști devine și mai importantă pentru reconstrucția unei planete mai sigure și mai verzi.
În medie, patru protectori ai naturii au fost omorâți în fiecare săptămână de la crearea Tratatului pentru Climă de la Paris din Decembrie 2015. Însă cei mai mulți sunt reduși la tăcere prin atacuri violente, arestări, amenințări cu moartea sau procese.
Peste jumătate dintre crimele raportate anul trecut s-au întâmplat în doar două țări: Columbia (64) și Filipine (în creștere de la 30 în 2018 la 43 în 2019).
Printre activiștii omorâți în 2019 se numără și Datu Kaylo Bontolan, din Filipine, după ce s-a opus mineritului ilegal în zona. Lider al tribului Manobo, a fost unul dintre indigenii uciși în 2019, în timp ce își apărau ținuturile lor ancestrale în fața celor nou veniți să exploateze resursele lor naturale.
Mineritul a fost sectorul cu cele mai multe crime inregistrate la nivel global, cu 50 de cazuri în 2019, urmat de industria agro-chimică, în special în Asia, unde au avut loc 80% dintre atacurile din domeniu.
Nici România nu lipsește din tragicul raport care îi menționează pe pădurarii Liviu Pop ucis în Maramureș și pe Răducu Gorcioaia, ucis în Iași. Gabriel Păun, fondatorul Agent Green este prezentat drept activistul care a supraviețuit mai multor atacuri și care nu a fost nici astăzi redus la tăcere, continund alături de Agent Green eforturile pentru a proteja ultimele păduri primare și seculare care reprezintă cele mai importante rezervoare pentru biodiversitate și instrumente pentru combaterea schimbărilor climatice.
Rachel Cox, Campaigner la Global Witness spune că „Agricultura și industria combustibililor fosili au fost în mod constant cele care au atras cele mai multe atacuri împotriva luptătorilor pentu natură. Acestea sunt de asemenea industriile care agravează schimbările climatice, prin defrișări și emisii crescute de carbon.
Multe dintre crimele de mediu și abuzuri ale drepturilor omului din întreaga lume sunt motivate de exploatarea resurselor naturale, de corupție în politică globală și în sistemul economic. Activiștii de mediu și protectorii naturii sunt oamenii care iau atitudine în această privința.
Dacă vrem realmente să facem planuri pentru o revenire la normal cu mai mult verde, o viață mai sănătoasă și care să aducă într-adevăr bunăstarea oamenilor, trebuie să rezolvăm cauzele atacurilor și să urmăm direcția dată de cei care vor să protejeze natura și să înfrunte schimarile climatice.”
Conform raportului,
* Global Forest Watch estimează că în perioada 2001 – 2019 România a pierdut 349.000 hectare de pădure.
* Greenpeace România estimează că aproape trei hectare de pădure sunt distruse la fiecare oră, prin activități legale și ilegale.
* Piața neagră de lemn din România este estimată la o valoare de un miliard de euro.
* În 2015, 40% din lemnul tăiat a provenit din surse nedeclarate. În 2019, conform Inventarului Forestier Național, procentul urcă la 50%.
Sursa foto: Global Witness
Leave a Reply