Artistul american vine în turneul european al noului album, The Open Bayou, lansat pe 16 octombrie 2026. Bucureștiul este singura oprire din Europa de Est a turneului. Concertul are loc la The Pub Universității, în cadrul seriei Transilvania Blues Nights.
București, 2 noiembrie 2026 – Chitaristul, vocalistul și compozitorul american de blues-rock Eric Johanson, supranumit „New Orleans Guitar Guru”, susține primul său concert la București sâmbătă, 28 noiembrie 2026, de la ora 20:00, la The Pub Universității (Bd. Regina Elisabeta 9). Artistul va fi însoțit de formația sa de turneu, alcătuită din Will Repholz (bas) și Jake Gartenstein (tobe).
Concertul face parte din Transilvania Blues Nights, seria de evenimente organizată de echipa Transilvania Blues Festival, care aduce în România artiști internaționali de blues și blues-rock.
Biletele costă 160 lei până pe 27 noiembrie inclusiv și 200 lei în ziua concertului. Acestea sunt disponibile pe platformele Eventim, Ambilet și IaBilet.
Despre artist
Eric Johanson este unul dintre cei mai apreciați chitariști ai noii generații de blues-rock american. Născut în Louisiana și stabilit în New Orleans, artistul și-a construit un stil propriu, la intersecția dintre blues, rock și influențe psihedelice.
Albumul său The Deep and the Dirty (2023) a ajuns pe primul loc în topul Billboard Blues Albums. Live in Mississippi, lansat la Ruf Records în martie 2025, a marcat a șasea lansare a sa care a ajuns în Top 10 Billboard Blues.
Revista Guitar Player l-a inclus în clasamentul „Top 25 New Blues Guitarists”, iar Total Guitar în „Top 50 Blues Guitarists of All Time”.
De-a lungul carierei, a urcat pe scenele unor festivaluri importante precum New Orleans Jazz & Heritage Festival, Holland Blues Festival și Telluride Blues & Brews. A susținut concerte în deschiderea unor artiști precum Samantha Fish, Tab Benoit, North Mississippi Allstars, Christone „Kingfish” Ingram și The Record Company.
Noul album: The Open Bayou
Lansat pe 16 octombrie 2026 la Levee Ward Records, casa de discuri independentă fondată de artist, The Open Bayou marchează un nou capitol în parcursul muzical al lui Eric Johanson.
Albumul a fost înregistrat live în studio, în formulă de trio, în doar trei zile libere dintr-un turneu. Sesiunile au avut loc la Split Window Studios (Texas) și Dyerville Recording (Rhode Island), iar producția este semnată chiar de Johanson.
Mixajul și masterizarea îi aparțin lui Bill Skibbe, cunoscut pentru colaborările sale la albume semnate Jack White, The Raconteurs și The Kills.
Materialul combină riff-uri puternice de fuzz, slide guitar, ritmuri hipnotice și pasaje psihedelice, păstrând în același timp rădăcinile blues. Printre single-urile lansate de pe album se numără „Shake the Fever” și „Alligator Smile”.
„Ne-am regăsit în aceeași idee: multă muzică influențată de blues a devenit prea curată și prea previzibilă. Ne-am dorit ca acest album să transmită energie și să aibă un impact imediat, aproape fizic. Chitara trebuia să aibă un sunet masiv, tobele să lovească puternic, iar muzica să-și păstreze vitalitatea.” – Eric Johanson
Informații
- Data: Sâmbătă, 28 noiembrie 2026
- Program: Acces de la ora 18:00, concert de la ora 20:00
- Locație: The Pub Universității, Bd. Regina Elisabeta 9, București
- Formație: Eric Johanson (voce, chitară), Will Repholz (bas), Jake Gartenstein (tobe)
- Bilete: 160 lei până pe 27 noiembrie inclusiv; 200 lei în ziua concertului, online și la intrare, în limita locurilor disponibile.
- Vânzare online: Ambilet · Eventim · IaBilet
- Eveniment Facebook: Concert Eric Johanson — New Orleans Guitar Guru | Premieră în București!
Despre Transilvania Blues Nights
Transilvania Blues Nights este seria de concerte organizată pe tot parcursul anului de echipa Transilvania Blues Festival din Brașov. Proiectul aduce în România artiști internaționali de blues și blues-rock, contribuind la conectarea publicului local cu scena internațională de blues contemporan.
Detalii: www.transilvaniablues.ro


Leave a Reply