19 incendii de vegetație în ultimele 24 de ore în județul Brașov. Cauza – igienizarea terenurilor prin incendiere

STOP incendiilor de vegetație – ISU face apel către cetățeni să renunțe la igienizarea terenurilor prin incendiere.

În ciuda semnalelor de alarmă trase de autorități, în ultimele 24 ore pompierii brașoveni împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență și lucrători ai Ocoalelor Silvice au intervenit pentru localizarea și lichidarea a 19 incendii de vegetație de pe raza județului Brasov (Pârău, Feldioara, Ilieni, Racoș, Augustin, Rupea, Beclean, Cincu, Hăllchiu, Satul Nou, Feldioara, Șoarș).

Cele mai recente intervenții au avut loc pentru stingerea focarelor de incendiu pe plaftorma fostului combinat din Făgăraș, unde deja 20 ha au fost afectate de flăcări.

O alta intervenție dificilă a fost tot în localitatea Făgăraș (zona Mănăstirii Făget) unde flăcările s-au extins la fondul forestier și unde au fost deja afectate de flăcări peste 20 ha de lizieră de pădure.

Un alt incendiu a fost la intrarea în localitatea Cincu. Mai multe focare de incendiu au cuprins fondul forestier.

Riscul de a produce pagube materiale însemnate sau victime omenești este foarte ridicat, deoarece multe dintre incendiile de vegetație uscată s-au manifestat în apropierea locuințelor sau a fondurilor forestiere.

ISU face apel pentru respectarea măsurilor specifice de prevenire a acestui tip de incendii:

– nu utilizaţi focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timpul nopţii şi pe timp de vânt;
– nu utilizaţi focul deschis la distanţe mai mici de 100 de metri faţă de construcţii, materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de furaje, pădure etc);
– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile efectuaţi-o în locuri special amenajate (gropi ş.a.);
– interesaţi-vă la Primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;
– arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale efectuaţi-o numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din cadrul Primăriei;
– asiguraţi supravegherea permanentă a arderii şi stingeţi jarul după încetarea acesteia;
– educaţi şi supravegheaţi copiii în vederea interzicerii jocului cu focul.

Sursa foto-video: ISU Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.