15 noiembrie 1987 avea să fie o zi istorică, o zi cu un impact politic major. Această zi marchează protestul muncitorilor împotriva politicilor economice și sociale impuse de Ceaușescu, dar totodată a reprezentat și un semnal pentru ceea ce a urmat în 1989. 15 noiembrie 1987 a însemnat mobilizarea unor oameni în fața măsurilor disprețuitoare pe care le trăiau pe pielea lor. Nemulțumirea față de nivelul de trai a făcut ca muncitorii să se ridice împotriva unui sistem care a luat măsuri împotriva propriilor cetățeni.
Revolta manifestanților a pornit la întreprinderea Steagul Roșu, Secția 440 Matrițe, în noaptea de 14 spre 15 noiembrie, când oamenii, nemulțumiți că nu și-au primit salariile cuvenite, au ales să spună „stop”. În marșul lor s-au alăturat și alți brașoveni și au scandat la unison „Vrem mâncare și căldură”, „Jos Dictatura, jos Ceaușescu”, cerându-și drepturile și cerând căderea Comunismului. Ajunși la Sediul Județean de partid Brașov, muncitorii au pătruns în clădire, unde au găsit alimente și ciocolată și au distrus însemnele partidului, informațiile privind revolta de la Brașov răspândindu-se cu rapidiatate în țară.
În marșul lor, printre cei veniți să protesteze s-au infiltrat membri ai Securității care aveau să pornească la scurt timp o anchetă. Ce a urmat acestei anchete a lăsat urme până în prezent: au început arestările, cei anchetați au fost băuți, torturați zile întregi și lăsați cu urme nu doar fizice, ci și cu răni emoționale și psihologice.
Muncitorii condamnați au fost deportați, fiind despărțiți de familii și fiind dispersați în diverse întreprinderi din întreaga țară, acesta fiind un mod prin care sistemul se asigura că nu vor mai comunica unii cu alții și că această revoltă se va stinge. Ca pedeapsă, unii dintre ei au fost decăzuți din posturile pe care le ocupau și atât ei, cât și familiile lor, erau atent supravegheați.
Manifestanții din 15 noiembrie 1987 au dat dovadă de curaj supunându-se unor riscuri extraordinare în fața unui regim crunt și neiertător, însetat de putere, un sistem care a lovit fără milă în proprii cetățeni.
Avem datoria să nu uităm ce s-a petrecut atunci.
Puteți urmări documentarul „Memorialul Durerii: totul despre 15 noiembrie 1987”, realizat de Lucia Hossu Longin.
„Ziua care nu se uită: revolta brașovenilor din 15 noiembrie 1987” semnată Marius Oprea, Flori Bălănescu și Stejărel Olaru, este o carte care adună laolaltă poveștile dureroase ale unor oameni care au ales să învingă frica.
A doua zi m-am dus la muncă. Nimeni nu spunea nimic, în condițiile în care eram terorizată de zvonuri. Colegii nu vorbeau, ne vedeam cu toții de treabă, parcă ți-era frică și să te uiți prin secție. Auzeam că se fac arestări. Mai mult, fiind membră UTC, fusesem convocată la ședințe, unde ni se reproșa că am participat la revoltă. Noi, de fapt, ar fi trebuit să dăm un alt fel de exemplu, ar fi trebuit să-i convingem pe ceilalți uteciști și membri de partid să renunțe la proteste. La vreo două zile după ce l-au arestat pe fratele meu, în timp ce mă întorceam de la serviciu împreună cu o prietenă, am fost ridicată de un milițian…
Gabriela Chivi
15 noiembrie 2019, 32 de ani mai târziu, la Brașov avem un Cros 15 Noiembrie, o propunere pentru ridicarea unui monument și propunerea ca Asociația 15 Noiembrie 1987 Brașov să devină asociație de utilitate publică.
Trece timpul, oamenii care au făcut evenimentele de atunci rămân tot mai puțini, iar noi nu știm nimic despre o anchetă, dacă s-a deschis vreuna și dacă s-a ajuns la un verdict. Tot ce ne rămâne este să citim mărturii în volumul „Ziua care nu se uită. Revolta brașovenilor din 15 noiembrie 1987”.
Leave a Reply