O nouă zi frumoasă de primăvară, o nouă zi în care Primăria Brașov face dezinfectarea străzilor. Numai că abordarea diferă, dacă sunt străzi principale sau Piața Sfatului, Primăria trimite spre presă fotografii și declarații video, dacă sunt străzi secundare, Primăria nu mai trimite imagini.
Care este diferența între cele două? Pe străzile secundare lucrările sunt făcute de mântuială. Soluție și bani publici irosiți.
Imagini din 25 aprilie 2020 de pe strada Nicolae Teclu arată ineficiența cu care este dezinfectată strada.
Prin comparație, imaginile puse la dispoziție de Primărie cu dezinfecția din Piața Sfatului, imagini din 23 aprilie 2020. Desigur, însoțite și de o declarație a primarului George Scripcaru.
„Am dat dispoziție ca, începând de astăzi, în municipiul Brașov să se procedeze la o spălare și dezinfectare a tot ceea ce înseamnă zone pietonale, atât din centrul istoric, cât și din alte zone ale municipiul Brasov, cum ar fi pietonalul de la Uranus, cel din Valea Cetății, zona din fața gării și cea din Livada Poștei. De asemenea, se va face și dezinfecția tuturor pasajelor pietonale subterane de trecere pe sub calea ferată, din zona Craiter, Triaj și Tractorul, și a altor zone care sunt foarte utilizate de pietoni. Această activitate se impune pentru a reduce riscurile răspândirii cornoavirusului și este derulată de către operatorul de salubrizare, împreună cu serviciul de specialitate din Primăria municipiului Brașov, în conformitate cu hotărârile Comitetului local pentru situații de urgență”, a declarat primarul George Scripcaru.
Leave a Reply