Polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „însușirea bunului găsit”,„efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos” și „acces ilegal la un sistem informatic”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.
În fapt, Poliția Municipiului Brașov- Secția 2 Poliție Brașov a fost sesizată de către o persoană din mun. Brașov cu privire la faptul că, tatăl său a pierdut cardul bancar, de pe care au fost retrase mai multe sume de bani, fără consimțământul beneficiarului.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, persoane necunoscute și-au însușit pe nedrept cardul, efectuând un număr de 14 operațiuni neautorizate de retragere de numerar de la diferite ATM-uri amplasate pe raza municipiului Brașov, jud. Brașov, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 9.600 lei.
De asemenea, în urma activităților investigativ operative efectuate în cauză, polițiștii au identificat imagini cu persoanele bănuite de săvârșirea faptelor anterior menționate.
Întrucât, identificarea autorilor nu a fost posibilă, în vederea stabilirii răspunderii judiciare și pentru buna desfășurare a urmăririi penale, persoanele care pot furniza informații cu privire la identitatea autorilor în cauză, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Leave a Reply