Ministrul Mediului, Costel Alexe, a făcut astăzi o vizită în Brașov la invitația președintelui CJ Brașov, Adrian Veștea. În cadrul vizitei, a avut o întîlnire cu primarul Brașovului, George Scripcaru, pentru o informare în legătură cu principalele probleme de mediu pe care le întâmpină Brașovul.
La întâlnirea cu primarul nu a fost primită presa, dar am primit o scurtă declarație prin intermediul purtătorului de cuvânt al Primăriei. „Mă bucur foarte mult că am avut această întâlnire, pentru că sunt pași importanți pe care îi face și Primăria Municipiului Brașov, și Consiliul Județean, în tot ce înseamnă problematica de mediu. Observ grija pe care o are administrația publică locală pentru calitatea aerului și măsurile din Planul Integrat de Calitate a Aerului se implementează constant, iar aceste măsuri sunt tocmai pentru a le asigura brașovenilor un aer mai curat. Sunt convins că vom ajunge într-un viitor foarte apropiat ca Brașovul să fie unul dintre cele mai verzi orașe din România. Ministerul sprijină în momentul de față această politică și la Brașov va ajunge în acest an un laborator mobil care va fi utilizat de Agenția de Protecție a Mediului. Știu de ani buni administrația publică de la Brașov, îmi place foarte mult cum arată municipiul Brașov, cred că s-au făcut pași importanți, iar lucrurile s-au schimbat mult în bine față de acum zece, cincisprezece ani. Comparativ cu alte orașe din țară, Brașovul este un oraș foarte bine administrat. Eu ieșean fiind, cred că sunteți cu cel puțin câteva ture de stadion înaintea Iașiului, în modul cum gestionați această problemă”, a spus ministrul mediului, Costel Alexe.
Nu știm ce discuții a avut ministrul cu primarul, dar vedem dubla măsură a Ministrului Mediului, Costel Alexe, dată de culoarea politică, PNL. Față de primarul Brașovului vedem un sprijin deosebit din partea ministrului, în timp ce este mai critic cu Gabriela Firea, deși vorbim de două orașe poluate.
Ministrul și-a continuat vizita în județul Brașov, la Râșnov și la Sanctuarul de urși Libearty din Zărnești, unde a primit și presa.
În privința problemelor de mediu de la Brașov, Ministrul Mediului, Costel Alexe, a spus că nu se poate pronunța în prinvința gropii de gunoi Fin Eco, a topitoriei de metale de pe Cărămidăriei, a stației de asfalt din Bartolomeu și nici asupra faptului că Brașovul are 5 mp/cap de locuitor de spațiu verde, pentru nu cunoaște situația și nu are datele.
În privința gropii Fin Eco, ministrul mediului a precizat că la finalul lunii iunie toate măsurile vor fi implementate. Numai că ministrul nu părea să știe de solicitarea Gărzii de Mediu către APM prin care se notifică suspendarea activității dacă administratorul nu remediază deficiențele în termen de 60 de zile (termen prevăzut de legislație). Acest termen se încheie în luna aprilie.
Și atunci întrebăm, ce ați discutat domnule ministru cu primarul Brașovului? Intenționați să analizați Planul Integrat de Calitate a Aerului și să faceți verificări în teritoriu? Domnule ministru, nu cunoașteți situația Brașovului, cu date specifice, de la Garda de Mediu și de la APM, instituții care se află în subordinea Ministerului Mediului?
Asistăm la o declarație politică a ministrului Costel Alexe prin care laudă munca administrației Scripcaru, dar fără să știe exact care este situația din Brașov.
Sursa foto: Primăria Brașov
Leave a Reply