VIDEO FOTO Fundația Conservation Carpathia a pus în libertate primii 8 zimbri din programul de reintroducere a zimbrilor în Munții Făgăraș, în zona lacului Pecineagu

În cadrul proiectului LIFECarpathia, finanțat de Comisia Europeană prin programul LIFE și de Endangered Landscapes Programme, în toamna anului trecut au poposit în Munții Făgăraș primii zimbri după mai bine de 200 de ani de la dispariția lor din pădurile României. Zimbri au venit dintr-o rezervația din Germania și din Munții Carpați din Polonia.

În primele luni aceștia au fost găzduiți într-o zonă de carantină, fiind supravegheați în permanență; au fost realizate analizele și tratamentele relevante acolo unde a fost cazul, conform cerințelor legislației în vigoare. Ulterior, în iarna trecută zimbri au fost eliberați într-o zonă mai mare de aclimatizare, astfel având ocazia să se adapteze mai ușor mediului înconjurător (temperatură, relief, vegetație, prădători etc.).

Odată cu eliberarea zimbrilor din această lună, este completată o verigă lipsă în lanțul trofic al zonei. Fundația Conservation Carpathia va realiza acțiuni de monitorizare a zimbrilor pentru a putea verifica gradul de adaptabilitate, dar și pentru a preveni eventuale întâlniri neașteptate cu oamenii din comunitățile învecinate, ca urmare a procesului de reintroducere. Astfel, orice informație legată de activitatea și acțiunile noilor locuitori ai Munților Făgăraș în natură este folositoare și oamenii sunt încurajați să contacteze fundația prin reprezentantul Adrian Aldea la emailul a.aldea@carpathia.org.

Conform unui studiu sociologic realizat în cursul anului 2019 de către niste cercetatori canadieni la nivel local în zonele vizate, majoritatea respondenților și-au manifestat opinia pozitivă legat de reintroducerea zimbrului în zona Munților Făgăraș. Aceștia au subliniat în mod repetat importanța speciei pentru natură și pentru dezvoltarea turismului în zonă, însă și importanța generațiilor viitoare de a fi contemporane cu o specie atât de importantă a pădurilor României.

Două zone în plus de reintroducere a zimbrilor în Munții Făgăraș

Succesul unui proces de reintroducere a unei specii vulnerabile cum este zimbrul, este dat de momentul în care zimbri pot supravietui și se pot înmulți în condiții naturale; conform studiului de fezabilitate realizat, este nevoie de 100 de exemplare. Astfel, pentru a asigura toate condițiile necesare, procesul de reintroducere se realizează în trei zone (minim 30 de indivizi în fiecare zonă) între care zimbri se pot deplasa și migra, facilitând în timp întâlnirea indivizilor din cele trei grupuri.

În fiecare zonă se introduce un grup inițial de minim 10 exemplare și ulterior, anual să se suplimenteze cu mici grupuri de 5 exemplare, până când se va ajunge ca în fiecare locație să avem grupuri de minim 30 exemplare.

În ultimele luni au început demersurile pentru a pregăti aducerea primilor zimbri și în a doua zonă, la Leresti, județul Argeș. Urmează ca în perioada următoare să fie stabilită și o a treia zonă din  Munții Făgăraș, conform strategiei de reintroducere. În toamna acestui an, fundația plănuiește să aducă zimbri și în aceste două noi zone.

Acest proces complex nu ar fi posibil fără sprijinul și susținearea autorităților locale din Rucăr și Lerești, autorităților regionale relevante Agenția pentru Protecția Mediului Argeș și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș și, nu în ultimul rând, gestionarilor fondurilor cinegetice învecinate.

Zimbrul, simbol și valoare națională

Zimbrul a fost și rămâne un simbol al României. Puternic și maiestuos, acest animal prezent în istoria și folclorul național a fost prețuit de români de-a lungul a sute de ani. Motivele sunt în parte pragmatice: zimbrul are un mare potențial economic, prin rolul pe care îl joacă în dezvoltarea turismului local bazat pe observarea naturii. Reintroducerea zimbrului nu este doar o chestiune de reparare a greșelilor trecutului, de conservare modernă a biodiversității, ci și un exemplu excelent cum conservarea naturii poate ajuta comunitățile locale să prospere și să se dezvolte.

Astfel, pentru a sprijini dezvoltarea turismului în zonă, Fundația Conservation Carpathia va dezvolta în următorii ani o serie de centre de vizitare destinate turiștilor care vor să cunoască povestea zimbrilor, cu precădere a celor din Munții Făgăraș.

De asemenea, din punct de vedere natural, pe măsură ce numărul de zimbri va deveni stabil, biodiversitatea va beneficia direct: poienile vor fi menținute prin pășunatul zimbrilor și pădurile vor dobândi o mai bună structură naturală, totodată spre beneficiul cerbilor și a căprioarelor, iar fauna sălbatică se va reîntregi.

Despre proiectul LIFE Carpathia

Această acțiune a fost realizată în cadrul proiectului LIFE Carpathia („Crearea unei zone de natură sălbatică în sudul munților Carpați, România”, LIFE18 NAT/RO/00108). Principalul scop al proiectului este reconstrucția habitatelor degradate și aplicarea unor măsuri de conservare care să permită refacerea proceselor naturale și care deopotrivă să creeze beneficii comunităților locale din zona Munților Făgăraș.

Proiectul este implementat de Fundația Conservation Carpathia, în parteneriat cu Asociația Ocolul Silvic Carpathia, Asociația de Vânătoare Piatra Craiului Făgăraș Conservation, SC Carpathia Agro & Finance SRL, Conservation Capital Consulting Ltd., Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș – Basarab I și ProPark – Fundația pentru Arii Protejate, între anii 2019-2024, cu sprijin financiar din partea Comisiei Europene prin programul LIFE Nature (www.ec.europa.eu) și a Fundației Arcadia prin programul ELP (Endangered Landscapes Programme, www.endangeredlandscapes.org). Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene.

Sursa foto: Fundația Conservation Carpathia, Daniel Mîrlea

Leave a Reply

Your email address will not be published.