Toamna aduce la Râșnov un exemplu de transparentizare a actului administrativ și politic. USR Râșnov a reușit introducerea transmiterii live a ședințelor comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Râșnov.
Trebuie făcută o precizare, că în cadrul Consiliului Local se organizează la începutul fiecărui mandat un număr de comisii de specialitate. Membrii acestor comisii sunt consilierii locali. Rolul acestor comisii este acela de a analiza proiectele de hotărâre care sunt introduse pe ordinea de zi a ședințelor ordinare și extraordinare ale CL. Aceste comisii se întâlnesc înaintea ședinței ordinare/extraordinare și dau un aviz pentru fiecare proiect de hotărâre care trece prin comisie.
Activitatea Consiliului Local este reglementată prin Codul Administrativ – OUG nr.57/2019, la Capitolul III, Articolul 124 Organizarea comisiilor de specialitate ale consiliului local:
(1) După constituire, consiliul local își organizează comisii de specialitate, pe principalele domenii de activitate, în termenul stabilit prin regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local.
(2) Pot fi membri ai comisiilor de specialitate numai consilierii locali.
(3) Operațiunile desfășurate în cadrul procedurii de constituire a comisiilor de specialitate, domeniile de activitate în care se pot organiza comisii de specialitate, numărul și denumirea acestora, numărul membrilor fiecărei comisii și modul de stabilire a locurilor ce revin fiecărui grup de consilieri sau consilieri independenți, precum și componența nominală a acestora se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, cu respectarea configurației politice de la ultimele alegeri locale. Numărul membrilor unei comisii este întotdeauna impar.
(4) Numărul locurilor ce revine fiecărui grup de consilieri sau consilierilor independenți în fiecare comisie de specialitate se stabilește de către consiliul local, cu respectarea configurației politice de la ultimele alegeri locale.
(5) Nominalizarea membrilor fiecărei comisii se face de fiecare grup de consilieri, iar a consilierilor independenți de către consiliul local, avându-se în vedere, de regulă, opțiunea acestora, pregătirea lor profesională și domeniul în care își desfășoară activitatea. În funcție de numărul membrilor consiliului, un consilier poate face parte din cel puțin o comisie și din cel mult 3 comisii, dintre care una este comisia de bază.
Pentru a face posibilă transmiterea live a ședințelor comisiilor a fost nevoie de o modificare a Regulamentului de funcționare a CL, făcută la inițiativa USR Râșnov.
Primele ședințe transmise live au fost cele ale Comisiilor Juridică, Economică și Socială, care au avut loc miercuri, 28 octombrie 2021.
În România, Râșnov este al doilea UAT după Constanța în care ședințele comsiilor CL sunt transmise live.
Așteptăm preluarea acestui exemplu și de către alte administrații locale.
Leave a Reply