În martie, o mână de brașoveni au pornit o inițiativă civică de amenajare a unui perimetru triunghiular lipsit de construcții într-un parc pentru locuitorii cartierului Bartolomeu. Este vorba de spațiul delimitat de străzile Spicului, Graurului, canalul Timiș și canalul apropiat de proiectele Avangarden 3 și 4. Argumentele care au stat la bază au ținut de lipsa spațiilor verzi în scop recreativ, o procedură de infringement din partea Uniunii Europene pentru calitatea slabă a aerului și carența mare de spații verzi amenajate (circa 5 mp/cap de locuitor versus minim 25, cât ar fi obligatoriu).
Din păcate pentru civici, viitorul terenului pare pecetluit și este oficial, destinat unor viitoare proiecte imobiliare. Conform „Planului Urbanistic Zonal 803/2018 Str. Fanarului reactualizare” adoptat în 2018, se pot observa în planșa de mai jos trei tipuri de zone, cu regimuri de înălțime variate și având fiecare diferite utilizări, însă nici una destinată parcurilor: ZM1, ZLC2 și ZLC3. Vor fi permise doar scuaruri, grădini de cartier, spații libere pietonale, perdele de protecție sau spații destinate plantațiilor decorative. Orice altă formă de recreere va fi permisă numai în spații acoperite. În esență, vorbim de ridicarea unui mini-cartier rezidențial, dotat cu blocuri cu înălțimi maxime variind de la P+10-12 (ZLC3), până la S+P+15-17 (cu accente până la P+24 – ZM1), iar minimele la P+8.
Regulament PUZ Fânarului
Planșă PUZ Fânarului
Din nefericire, nici Planul Urbanistic General nu este mai prejos decât acest PUZ. Zona pe care este propus parcul este M2 – SUBZONA MIXTĂ SITUATĂ ÎN AFARA LIMITELOR ZONEI PROTEJATE, cu clădiri având regim de construire continuu sau discontinuu și înălțimi maxime de până la P+14-15 niveluri cu accente înalte. Vedem o creștere de cel puțin două niveluri la PUZ, până la P+15-17 sau chiar la P+24, care se va studia prin PUD (ZM1). De asemenea, înălțimea minimă a blocurilor crește de la P+4 la P+8. Regimul de ocupare a terenurilor la ZM1 este: POT = 35% și CUT = 3.8, în timp ce în PUG, pentru zona M2: POT = POT 20% pentru proiectia la sol și CUT = 4.4.
Mihai Codruț Nanu, unul din inițiatorii civici, alături de Irina Iatan, Florin Iuga și alți locuitori din Bartolomeu, și-au exprimat inițial optimismul cu privire la finalitatea demersului lor, menționând faptul că în Cluj, primăria a efectuat exproprieri în interes public pentru a realiza parcuri în interiorul orașului și că Brașovul ar putea urma calea Clujului din acest punct de vedere. Petiția demarată de aceștia numără 1200 de semnături doar dacă discutăm de cele online. Din păcate, administrația locală a dat girul unor noi construcții imobiliare, cimentând soarta Bartolomeului ca fiind cartierul cu un singur spațiu verde public – Cimitirul Municipal. Singura speranță a lor a rămas probabil, anularea PUZ-ului în instanță, dacă ar putea fi constatate nereguli din punct de vedere juridic. Urmată apoi, de exproprieri ale terenurilor vizate.
Leave a Reply