USR Brașov a depus în instanța de contecios administrativ o acțiune de suspendare a celor patru HCL-uri care au făcut posibilă realizarea proiectului care prevede amenjarera Drumului Forestier Gorița. În cadrul acestei acțiuni, pe data de 19 decembrie 2019, instanța a dispus suspendarea proiectului Gorița. Suspendarea va rămâne în vigoare până la soluționarea cererii de anulare a proiectului.
Practic, este prima confirmare oficială a suspendării drumului forestier Gorița. Declarația Primarului George Scripcaru prin care spunea că a suspendat proiectul nu a fost însoțită de o decizie de suspendare oficială.
Principalele argumente care stau la baza acţiunii în instanţă:
1. Proiectul este ILEGAL
Jumătate dintre parcelele străbătute de drumul forestier Goriţa se află într-o zonă încadrată în categoria pădure-parc, în care sunt permise doar alei de o lățime maximă de 2 metri, ce pot fi realizate fără extragere de arbori, în timp ce DF Gorița presupune extragerea a 8.200 de arbori.
2. Proiectul NU este RENTABIL
Studiul de fezabilitate arată că, dacă ne raportăm la beneficiile generate de proiectul Goriţa, perioada de amortizare a investiţiei este de 48 de ani pentru cheltuielile eligibile și de 72 de ani pentru întreaga investiție (cheltuieli eligibile plus cheltuieli neeligibile), în timp ce garanția este de 30 de ani pentru fundația drumului și de numai 8 până la 15 ani pentru stratul superior, în funcție de modul în care este întreținut.
3. Proiectul NU este NECESAR şi conduce la DUBLĂ FINANŢARE
Prin drumul forestier Goriţa se urmăreşte accesibilizarea unor parcele deja accesibilizate de alte drumuri forestiere. Prin urmare, considerăm că s-a urmărit obținerea unei DUBLE FINANȚĂRI pe fonduri europene.
4. CETĂŢENII nu au fost implicați în decizie
Nu a existat o dezbatere publică reală și nici măcar o minimă informare a cetățenilor cu privire la realizarea acestui proiect.
5. Toate drumurile forestiere au în acest moment 28,9 km, sunt scurte, drepte și deservesc întreg fondul forestier administrat de RPLP Kronstadt, în timp ce DF Gorița are 11 km și deservește o suprafață de 296 ha.
În acest moment se așteaptă comunicarea motivării suspendării din partea instanței de judecată, în termen de maximum 45 de zile. De la data comunicării este o perioadă de cinci zile pentru recurs.
Următorul pas este o acțiunea pe fond, pentru anulare definitivă a HCL-urilor. Anularea definitivă înseamnă că dacă Primarul și RPLP Kronstand ar vrea să facă drumul vor trebui să înceapă proiectul de la zero cu toți pașii și realizarea documentațiilor.
Precizăm că acțiunea USR Brașov a fost făcută alături de organizațiile civice Brașovul Pedalează și Asociația România Civică.
Datorită dimensiunii și a impactului pe care îl are DF Gorița, societatea civilă, împreună cu USR Brașov, au luat poziție și se opun ferm realizării acestuia. Aceștia au identificat informații și argumente care susțin că drumul nu ar trebui făcut și că nu ar trebui să existe o astfel de intervenție în pădurea care leagă Tâmpa de Postăvarul. Argumentele aduse sunt de ordin silvic, geologic, istoric, de mediu și social.
Leave a Reply