Finalul stării de urgență aduce o creștere semnificativă a cererilor prin care consumatorii solicită intrarea în negociere cu băncile în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Dacă anul trecut românii trimiteau către Centru, în medie, 41 de cereri de negociere pe săptămână, săptămâna trecută s-au înregistrat 122 de cereri, fiind recordul celor peste patru ani de funcționare a Centrului. Reacția consumatorilor a venit și după recomandările făcute de cele mai mari bănci comerciale din România, privind avantajele negocierilor în cadrul CSALB.
„Creșterea de aproape 3 ori a numărului de cereri înregistrate săptămâna trecută arată nevoia de înţelegere și de deschidere a băncilor faţă de consumatori, mai ales după mesajele de încurajare trimise de către acestea, privind negocierea cu consumatorii în cadrul CSALB. Totodată, și clienții băncilor trebuie să aibă așteptări rezonabile, ținând cont, în primul rând, de posibilitatea instituțiilor de credit de a da curs solicitărilor lor, dar și de volumul uriaș de cereri de suspendare a ratelor cu care se confruntă acestea.
Există consumatori care au sesizat diferența majoră între suspendarea ratelor pe o perioadă de cel mult 9 luni și rezolvarea în cadrul negocierilor cu băncile și a altor probleme precum comisioanele, dobânzile, moneda creditului etc. Astfel, posibilele soluții oferite gratuit în cadrul Centrului vizează toată perioada de derulare a contractului, nu doar acest an. O altă diferență este că în cadrul CSALB cererile sunt analizate individual de către bănci, iar soluțiile date de conciliatori sunt personalizate în funcție de fiecare caz în parte. Pentru cererile de suspendare a plății ratelor conform prevederilor legale, băncile au nevoie de fluxuri automatizate, procesul fiind unul standardizat”, spune Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.
De la începutul anului și până pe 8 Mai 2020, CSALB a primit 830 de cereri din care s-au format până acum 190 de dosare de conciliere, la care se adaugă 83 de cereri soluționate amiabil, după sesizarea CSALB (aceste cereri nu au mai intrat în procedură de negociere, înțelegerea dintre bancă și consumator s-a realizat direct). Restul cererilor sunt în faza de analiză sau au fost respinse de către bănci. În ultimii patru ani, beneficiile obținute de consumatori în urma negocierilor (reducerea sau eliminarea unor comisioane, reducerea dobânzilor, scăderea sau ștergerea întregului sold etc.) depășesc 2,7 milioane de euro.
Despre CSALB:
CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) prin aplicația online aflată pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
Leave a Reply