Tag: <span>tarif parcare</span>

Post
Primăria Brașov a pus în dezbatere publică proiectul noului Regulament pentru parcările publice

Primăria Brașov a pus în dezbatere publică proiectul noului Regulament pentru parcările publice

Proiectul noului regulament pentru parcările publice a fost pus în dezbatere publică. Acesta vizează introducerea unui nou sistem de tarifare pentru zonele aglomerate. Astfel, proiectul noului „Regulament de organizare şi funcţionare a sistemului de administrare a parcărilor publice cu plată în Municipiul Braşov”, vine cu o serie de prevederi care se încadrează în acest obiectiv,...

Post
4.500 de locuri de parcare rezidențială din municipiul Brașov care nu au taxa achitată sau care încalcă regulamentul vor fi scoase la licitație

4.500 de locuri de parcare rezidențială din municipiul Brașov care nu au taxa achitată sau care încalcă regulamentul vor fi scoase la licitație

Primarul George Scripcaru a anunțat reluarea procedurilor de închiriere a locurilor de parcare rezidențiale, după ce acestea au fost suspendate în ultimii ani. Sunt vizate locurile de parcare declarate libere, fie în urma solicitărilor depuse de cei care le dețineau, fie în urma verificărilor inspectorilor primăriei care au constatat că utilizatorii lor nu îndeplineau condițiile...