În ședința ordinară din 27 august 2025, Consiliul Local Brașov a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „RESTAURAREA CURȚII BISERICII NEGRE”. A urmat anunțul Primăriei Brașov din 3 septembrie 2025 cu privire la obținerea finanțării din surse nerambursabile pentru proiectul de restaurare. Proiectul ,,Restaurarea Curții Bisericii Negre” este finanțat prin programul ,,Regiunea Centru” 2021-2027,...
Tag: <span>Primaria Brasov</span>
RATBV reia circulația liniilor dedicate transportului elevilor
Având în vedere începerea noului an școlar, primarul George Scripcaru a solicitat operatorului de transport, RATBv, să facă toate pregătirile necesare astfel încât de marți, 9 septembrie, să fie reluat transportul elevilor către unitățile de învățământ din oraș. „Când am inițiat acest proiect acum mulți ani de zile am avut în vedere două aspecte: elevii...
Procedurile de reatribuire a locurilor de parcare rezidențiale continuă în municipiul Brașov cu cele din cartierul Astra
Procedurile de reatribuire a locurilor de parcare rezidențiale continuă în municipiul Brașov cu cele din cartierul Astra. În primele două proceduri din acest cartier brașovenii au avut la dispoziție 192 de locuri de parcare libere și, deși nu s-au ocupat toate, au fost și locuri de parcare pentru care cei prezenți au licitat sume foarte...
Lucrările la parcarea din Bartolomeu se apropie de final
Primarul George Scripcaru a verificat stadiul lucrărilor la Park & ride-ul din Bartolomeu, investiție care are rolul de a le asigura cetățenilor din zona metropolitană o soluție de parcare, dar și acces facil în toate zonele orașului prin intermediul transportului în comun. În plus, această parcare multietajată va putea deservi și viitoarea Sala polivalentă, care...
Programul „Primul Ghiozdan” continuă și în anul școlar 2025–2026 pentru elevii din clasa pregătitoare
Municipalitatea brașoveană continuă și în acest an implementarea programului „Primul Ghiozdan”, destinat elevilor care încep clasa pregătitoare în unitățile de învățământ din municipiu. Inițiat în anul 2010, programul reprezintă un demers constant de sprijinire a familiilor și de facilitare a accesului echitabil la educație. Până la începutul anul școlar, toate școlile din municipiul Brașov vor...
Podcast Litera 9 Infrastructură feroviară jud Brașov Ep. 12 Trenul metropolitan – a început lucru la Studiul de fezabilitate
În acest episod am încercat să așezăm concluziile care se arată la acest moment și să așezăm trenul metropolitan în perspectiva anilor următori. Episodul este și pe Spotify – https://open.spotify.com/episode/45uRo5E8TWFbjqxywQ04Gb?si=cNY1MAfvRaKIkeIqyGsFGA Conferință de presă – Semnare contract întocmire SF tren metropolitan Brașov – https://www.youtube.com/watch?v=pYJzMshhcn4 Podcast Litera 9 Infrastructură feroviară jud Brașov Ep. 11 Trenul metropolitan –...
Expertizarea clădirilor pentru identificarea riscului seismic care trebuia să înceapă la 1 ianuarie va începe din 1 septembrie 2025
Primăria Municipiului Brașov în parteneriat cu Universitatea Transilvania din Brașov – Facultatea de Construcții demarează un program de evaluare vizuală a clădirilor din oraș, pentru identificarea riscului seismic. Începând din 1 septembrie, echipele de specialiști vor verifica aproximativ 900 de clădiri vechi din Brașov. Acțiunea are loc în baza unui contract de prestări servicii între...
Răspunsul lui Allen Coliban cu privire la acuzațiile pentru problemele urbanistice din Tractorul
Primarul George Scripcaru îl acuză pe Allen Coliban, pentru perioada cât a fost primar, pentru probleme urbanistice din zona nouă a Cartierului Tractorul. În principal, acuzațiile se referă la faptul că în timpul administrației conduse de Allen Coliban au fost emise certificare de edificare fără ca dezvoltatorul să-și fi achitat obligația avută prin autorizație, referindu-se...
Primăria Brașov a pus sechestru pe construcțiile din zona Piața Star, după ce a câștigat, definitiv, procesul împotriva Duplex 91 SRL
În urma unui lung proces judiciar, Primăria Brașov a preluat terenul din Piața Star unde firma Duplex 91 SRL a ridicat construcții provizorii din tablă, fără aviz și ocuparea ilegală a spațiului. După decizia definitivă a Curții de Apel Brașov din iunie 2025, care a respins recursul firmei, instanța a confirmat obligația Duplex 91 SRL...
Ședinţa ordinară a Consiliului Local Braşov va avea loc pe 27 august 2025. Vezi ordinea de zi
Ședinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Braşov va avea loc în ziua de 27 august 2025, ora 09:00, în sala de şedinţe a Consiliului Local, cu următorul proiect al ordinii de zi:










