Astăzi, 20 august 2025, a fost semnat contractul de achiziție publică „Servicii de întocmire documentației tehnico-economice – faza Studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiții Tren Metropolitan Brașov“, un pas esențial pentru realizarea acestui proiect. Tot astăzi, primarul municipiului și președintele Consiliului Județean au semnat „Acordul de parteneriat încheiat pentru pregătirea și implementarea proiectului Tren...
Tag: <span>George Scripcaru</span>
Grădinița din cartierul Bartolomeu – Avangarden este gata în proporție de 70%
După 7 luni de la ordinul de începere a lucrărilor la noua grădiniță din cartierul Bartolomeu – Avangarden, de pe strada Pelicanului nr. 11 B, lucrările au avansat într-un ritm rapid, astfel că s-a ajuns la un grad de execuție de 70%. „Există o regulă, este mai eficient să construiești ceva de la zero, decât...
Primăria Brașov denunță falsuri în acte în procesul de revalidare a locurilor de parcare rezidențiale
În urma verificărilor s-au identificat situații în care s-au depus copii ale taloanelor unor autoturisme care nu mai aparțineau deținătorilor locurilor de parcare. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, am creat o platformă în care brașovenii își pot încărca direct documentele pentru revalidare sau modificarea abonamentului de închiriere. Dorința unora dintre brașoveni de a își...
Primăria Brașov anunță finalizarea lucrărilor de consolidarea a drumului spre Poiana Brașov, la Km 6+000
La sfârșitul săptămânii trecute s-au finalizat lucrările de consolidarea a drumului spre Poiana Brașov, la Km 6+000, și s-a reluat circulația pe ambele sensuri, după ce în luna aprilie au început aceste lucrări de consolidare. „Așa cum am promis în luna aprilie, am finalizat lucrările de consolidare a drumului spre Poiana Brașov și se circulă...
Primăria Brașov a obținut 11,8 milioane de lei, finanțare nerambursabilă, pentru consolidarea si restaurarea Bastionului Postăvarilor
Primarul George Scripcaru a semnat contractul de finanțare pentru restaurarea și amenajarea Bastionului Postăvarilor, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 11.795.280,08 lei, cu o contribuție din partea municipalității de 2%. Această investiție face parte din programul de restaurare a monumentelor istorice ale orașului cu fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regiunea Centru. În cadrul acestui program mai...
21 de dezvoltatori imobiliari, cu 39 de proiecte în Tractorul, nu și-au respectat obligațiile din certificatele de urbanism sau din avizul comisiei de circulație, dar au obținut certificatele de edificare a construcțiilor, anunță Primăria Brașov
Primarul George Scripcaru a avut astăzi o nouă întâlnire cu acei dezvoltatori imobiliari din zona nouă a cartierului Tractorul care, deși aveau obligația, conform certificatului de urbanism sau/și avizului Comisiei de circulație, de a amenaja trama stradală, nu au făcut acest lucru. Obiectivul este ca brașovenii care locuiesc deja în aceste zone să nu mai...
„Reînchirierea locurilor de parcare rezidențiale vecinilor, o afacere pentru unii brașoveni”, spune Primăria Brașov
Revalidarea locurilor de parcare rezolvă multe neconcordanțe legate de gestionarea eficientă a acestui serviciu. În această perioadă se desfășoară verificările în cartierele Triaj și Valea Cetății și se depun documentele de revalidare pentru cartierul Noua. Procedura de verificare a respectării prevederilor Regulamentului de atribuire și folosire a locurilor de parcare în parcările de reședință din...
Primarul George Scripcaru acuză administrația Coliban pentru problemele urbanistice din Tractorul
Primarul George Scripcaru a prezentat astăzi, 23 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, concluziile verificărilor pe care polițiștii locali și angajații primăriei le-au făcut în cazul dezvoltărilor din zona nouă a cartierului Tractorul. Trebuie precizat că aceste verificări au fost făcute doar pentru dezvoltările imobiliare care au primit autorizații de construire în mandatul...
Cultura taxată de administrația brașoveană. Primăria Brașov spune că are de „recuperat” suma de 478.572 lei de la 19 proiecte culturale din 2024
În data de 7 iulie 2025, am publicat răspunsul purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, cu privire la scrisoarea deschisă a Consorțiului Cultural Corona prin care își exprima „îngrijorarea și dezaprobarea față de renunțarea tacită la sesiunea de selecție a proiectelor culturale cu finanțare nerambursabilă de către Primăria Municipiului Brașov”. Primarul George Scripcaru...
Primăria Brașov a obținut o finanțare de aproape 5 milioane de euro pentru restaurarea Bisericii Sf. Nicolae
Primarul George Scripcaru a vizitat ieri Biserica Sf. Nicolae și s-a întâlnit cu preoții parohi protopop Dănuț Benga și Valentin Moșoiu pentru a pregăti începerea lucrărilor de restaurare a bisericii și a celor două paraclise, având în vedere că zilele trecute a semnat contractul de finanțare pentru acestea. Valoarea proiectului este de 24.776.325,57 lei, din...










