Procedurile de reatribuire a locurilor de parcare rezidențiale continuă în municipiul Brașov cu cele din cartierul Valea Cetății. În primele două proceduri din acest cartier brașovenii au avut la dispoziție 315 locuri de parcare libere și, deși nu s-au ocupat toate, au fost și locuri de parcare pentru care cei prezenți au licitat sume de...
Tag: <span>administratie</span>
Primăria Brașov a obținut 11,8 milioane de lei, finanțare nerambursabilă, pentru consolidarea si restaurarea Bastionului Postăvarilor
Primarul George Scripcaru a semnat contractul de finanțare pentru restaurarea și amenajarea Bastionului Postăvarilor, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 11.795.280,08 lei, cu o contribuție din partea municipalității de 2%. Această investiție face parte din programul de restaurare a monumentelor istorice ale orașului cu fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regiunea Centru. În cadrul acestui program mai...
21 de dezvoltatori imobiliari, cu 39 de proiecte în Tractorul, nu și-au respectat obligațiile din certificatele de urbanism sau din avizul comisiei de circulație, dar au obținut certificatele de edificare a construcțiilor, anunță Primăria Brașov
Primarul George Scripcaru a avut astăzi o nouă întâlnire cu acei dezvoltatori imobiliari din zona nouă a cartierului Tractorul care, deși aveau obligația, conform certificatului de urbanism sau/și avizului Comisiei de circulație, de a amenaja trama stradală, nu au făcut acest lucru. Obiectivul este ca brașovenii care locuiesc deja în aceste zone să nu mai...
Stadiu reabilitare drum județean DJ 103D, Viştea de Jos – Viştea de Sus
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a evaluat marţi, 5 august, în cadrul unei şedinţe de lucru, stadiul proiectului de reabilitare a drumului judeţean DJ 103D Viştea de Jos – Viştea de Sus (km 0+000 – 5+106). La discuţii au participat Constantin Todorică Şerban, vicepreşedintele CJ care coordonează administrarea reţelei rutiere de interes judeţean, Florin...
„Reînchirierea locurilor de parcare rezidențiale vecinilor, o afacere pentru unii brașoveni”, spune Primăria Brașov
Revalidarea locurilor de parcare rezolvă multe neconcordanțe legate de gestionarea eficientă a acestui serviciu. În această perioadă se desfășoară verificările în cartierele Triaj și Valea Cetății și se depun documentele de revalidare pentru cartierul Noua. Procedura de verificare a respectării prevederilor Regulamentului de atribuire și folosire a locurilor de parcare în parcările de reședință din...
Capătul de linie pentru traseele 511 și 520 revine la Terminalul Triaj
Ca urmare a deciziei adoptate prin Hotărârea nr. 37/16.07.2025 a Adunării Generale a Asociației de Transport Brașov, începând cu data de 1 august 2025, traseele metropolitane 511 Brașov – Hărman și 520 Brașov – Prejmer vor avea din nou capătul de linie la Terminalul Triaj. Această măsură urmărește eficientizarea transportului public metropolitan, reducerea costurilor de...
Ședinţa ordinară a Consiliului Judeţean Braşov va avea loc pe 31 iulie 2025. Vezi ordinea de zi
Consiliul Judeţean Braşov se va întruni joi, 31 iulie, începând cu ora 13:00, în şedinţa ordinară a acestei luni, care va avea loc la Sala 120 a instituţiei. Şedinţa va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook şi pe site-ul Consiliului Judeţean Braşov. Ordine de zi – https://cjbrasov.ro/ordine_de_zi_plen/sedinta-plen-31-07-2025/ Ordine de zi suplimentară
Cetatea Râșnov rămâne în continuare închisă
În februarie 2020, la sediul Consiliului Județean Brașov, era anunțat că Cetatea Râșnov intră într-o nouă etapă de restaurare, de data aceasta pe incinta de vest. Era vorba de un contract de restaurare care se întindea pe o perioadă de 26 de luni începând cu data de 10 februarie 2020. La acea vreme, câștigătorul licitației...
Transport de noapte pentru Rockstadt Extreme Fest
La solicitarea Primăriei Râșnov, RATBV va asigura necesarul de mobilitate pentru brașovenii și turiștii ce vor lua parte la Festivalul „Rockstadt Extreme Fest”, eveniment ce se va desfășura de mâine și până duminică (inclusiv noaptea spre luni). Astfel, în perioada 30 iulie – 3 august 2025, programul de circulație al liniei 130 va fi suplimentat...
Energia termică furnizată de Serviciul Public Local de Termoficare Brașov se va scumpi începând cu 1 iulie 2025
Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Brașov din 30 iulie 2025 se află un proiect de hotărâre prin care se propune creșterea prețului de facturare pentru energia termică începând cu 1 iulie 2025, după cum urmează: 1. „Se aprobă prețul ce va fi facturat populației (consumatorilor casnici) din Municipiul Braşov, pentru...










