Studiu: Care sunt zonele favorabile verilor calde și secetoase din România?

România este deosebit de predispusă la riscuri legate de climă precum valuri de căldură sau secete datorită poziției sale geografice și caracteristicilor topografice. Existența Mării Negre și, mai ales, întinderea Munților Carpați induc o serie de particularități în condițiile climatice predominante. Date recente arată că au existat creșteri ale intensității și duratei valurilor de căldură, care s-au întins pe mai multe zile, la scară globală. 

Tendința vine în special în ultimele două decenii și știm că viitoarele valuri de căldură vor dura mai mult și vor avea temperaturi mai ridicate. Asta arată un nou raport — că la scară globală există o creștere clară a numărului de nopți și zile calde și o scădere a numărului de nopți și zile reci.

Evenimentele extreme de caniculă din România și ce le-a determinat

Iulie 2012 a fost marcat de valuri de căldură persistente, care au determinat temperaturi extrem de ridicate la începutul lunii în zona de vest a țării, extinzându-se apoi în toate regiunile, dar mai ales în zonele de câmpie și podiș. În unele regiuni ale țării (de exemplu, partea de est și centrală) durata valurilor de căldură a fost de până la 24 zile. În ceea ce privește seceta, cea mai mare parte a țării a fost afectată de secetă moderată până la extremă în iulie 2012, cu mici excepții în partea de nord-vest a țării. Iulie 2012 a fost cea mai caldă lună înregistrată în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi de peste 35 ∘C.

Circulația atmosferică a fost caracterizată de un flux dinspre nord-est, care a determinat advecția unor mase de aer cald, generate deasupra Rusiei. Mai multe studii au sugerat că, din cauza încălzirii globale, circulația atmosferică pe scară largă a fost modificată atât la nivel regional, cât și la nivel global. Orice perturbare la scară largă a circulației va duce și la modificări ale hidroclimatului, datorită faptului că aceasta joacă un rol crucial în variabilitatea hidroclimatică globală și regională. S-a constatat că schimbările de temperatură și precipitații sunt un răspuns direct la modificările tiparelor de circulație atmosferică la scară largă. La nivel de țară, acest model atmosferic a avut ca rezultat stabilirea unui regim termic excesiv și creșterea numărului de zile caniculare (adică temperaturi zilnice > 35 ∘C), în special în regiunile sudice și estice.

2015 și 2019 – Printre cei mai uscați ani în România și în Europa

Valuri de căldură, temperaturi record și evenimentul de secetă au fost observate pe parcursul verii anului 2015 în mare parte a Europei continentale și a fost una dintre cele mai severe veri uscate și fierbinți din perioada de observație. Temperaturi extrem de ridicate au început deja să fie înregistrate în iunie 2015 în Peninsula Iberică, centrul și estul Franței, vestul Alpilor și Ucraina.

Valul de caniculă și condițiile de secetă s-au extins spre partea centrală a Europei în iulie 2015. Până în august 2015, valul de căldură s-a mutat și a continuat să se dezvolte în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România. În cea mai mare parte a lunii august 2015, România a fost sub influența unor temperaturi extrem de ridicate. Cel mai lung val de căldură a fost înregistrat în nordul și estul țării. În unele regiuni din partea de est a țării, S-au înregistrat până la 24 de zile de caniculă, conform definiției valului de căldură (perioade consecutive de zile în care temperatura maximă zilnică (Tx) depășește o anumită percentilă pentru o zi calendaristică specifică).

Apoi, Iunie 2019 a fost cea mai caldă iunie înregistrată atât la nivel global, cât și pentru Europa, iar Europa Centrală și de Est fiind deosebit de calde pe parcursul întregii luni. În iunie 2019, nord-vestul și sud-estul României au fost regiunile cele mai afectate de temperaturi extreme. Temperaturi record au fost înregistrate în nordul țării, precum și în regiunea Dobrogea.

Aceste temperaturi record au fost coroborate cu condiții de secetă. Est, centrul și sud-vestul țării au fost mai puțin afectate de temperaturile extreme, iar aceste regiuni au fost caracterizate de condiții umede pe tot parcursul lunii. Circulația atmosferică în apogeul valului de căldură a fost caracterizată printr-un model de undă persistent care s-a extins din Oceanul Atlantic de Nord către Eurasia.

Unde sunt valorile de căldură în România și ce intensitate au?

Din analiza pe decenii a valurilor de căldură, putem afirma clar că perioada 2011–2020 a fost caracterizat printr-o creștere semnificativă a numărului de valuri de căldură față de deceniul precedent, această creștere fiind cea mai puternică în luna august. Există regiuni favorabile pentru apariția valurilor de căldură, în funcție de deceniul și luna analizate, aceste hotspot-uri fiind puternic influențate de distribuția geografică a Munților Carpați.

Cele mai afectate regiuni de apariția valurilor de căldură sunt partea de nord și nord-vest a țării și regiunea Dobrogea. Dobrogea este o regiune care a fost supusă unei creșteri semnificative a temperaturii medii a aerului și unei scăderi semnificative a precipitațiilor de vară. În general, există o creștere semnificativă, de ∼ 0,2 val de căldură pe deceniu în iunie, în majoritatea părților țării, cu excepția unor regiuni mici din nord-est. În iulie, o creștere semnificativă de aproximativ 0,1 canicule pe deceniu poate fi observată în partea nordică a țării, în timp ce pentru restul țării nu s-au înregistrat modificări semnificative. În august, există o creștere semnificativă a numărului de canicule pe teritoriul României, în special în estul a țării (aproximativ 0,2 canicule pe deceniu). Când luăm în considerare toate lunile de vară împreună, creșterea numărului de valuri de căldură este semnificativă la nivel de țară, cu o creștere de până la 0,4 pe deceniu, în estul a țării.

Evoluția duratei valului de căldură de vară

Dacă analizăm toate lunile de vară luate împreună, avem o imagine foarte clară: perioada 1950–1970 s-a caracterizat prin apariția valurilor de căldură cu o durată care variază între 3 și 10 zile, în medie, la nivel de țară, și o întindere spațială între 20% și 80%, urmată de o perioadă relativ lipsită de valuri de căldură între 1971 și 1985. După această perioadă s-a înregistrat o creștere semnificativă a duratei valurilor de căldură, iar cele mai multe dintre ele au atins o întindere spațială de peste 50%, mai ales în ultimele două decenii (2001–2020).

Durata, întinderea  și frecvența valurilor de căldură în România au crescut semnificativ în ultimii 70 de ani, pentru toate lunile de vară – durata valului de căldură a crescut cu ∼ 0,52  zile/ deceniu (în iunie), ∼ 0,31  zile/ deceniu (în iulie) și ∼ 0,43  zile/ deceniu (în august). După anii 1990, rata de creștere a frecvenței, lungimii și întinderii spațiale s-a accelerat semnificativ, atingând o durată și o întindere spațială fără precedent după anul 2000, până la sfârșitul perioadei analizate.

În general, cele mai active decenii, în ceea ce privește numărul valurilor de căldură, au fost 1951–1960, 2001–2010 și 2011–2020, în timp ce cele mai lungi (ca durată) și mai extinse (în ceea ce privește acoperirea locului) valuri de căldură au fost observate în iulie 2012, august 2015 și iunie 2019. Pe parcursul deceniului 2011–2020, au fost înregistrate până la 24 de valuri de căldură pe tot parcursul sezonului de vară. În ceea ce privește variabilitatea și tendințele secetei, s-au observat schimbări semnificative în condițiile de secetă (adică tendință semnificativă de uscare) în partea de est a țării în iulie (pentru indicele de secetă SPEI1) și august (pentru indicele de secetă SPEI3), iar cel mai secetos deceniu a fost în perioada 2011–2020.

De asemenea, în ceea ce privește întinderea zonei afectate, după anii 1990 majoritatea valurilor de căldură au avut o întindere spațială mai mare, cu o suprafață acoperită de un val de căldură de peste 80% în 1996, 2002, 2003, 2010, 2012, respectiv 2019. Ca și în cazul lunii iunie, și pentru iulie observăm o creștere semnificativă statistic atât a HWDI (indice pentru estimarea duratei valului de caldura si a intinderii spatiale a zonei afectate), cât și a AREA (suprafața afectată).

Secetele de vară în România: Variabilitate și tendințe

Pe parcursul deceniului 2011–2020, zonele cele mai favorabile pentru apariția fenomenelor de secetă sunt situate în principal în partea de vest și în partea de sud-est a țării. Cel mai mare număr de veri secetoase pe deceniu s-a înregistrat pe parcursul acestui deceniu (adică 2011–2020), cu până la șase veri uscate pe deceniu în toată partea de vest a țării și în partea de sud-est.

În ansamblu, evoluția spațio-temporală decadală a condițiilor de secetă indică faptul că evenimentele de secetă nu sunt omogene în toată țara și că deceniile cu cel mai mare număr de veri secetoase au fost 1991–2000, 2001–2010 și 2011–2020. Deceniul 1991–2000 indică, de asemenea, patru veri secetoase pe deceniu în partea de vest a țării și trei veri secetoase pe deceniu în restul țării; Iar deceniul 2001–2010 se caracterizează printr-un gradient vest-est în condiții de secetă, cu cel mai mare număr de ani secetoși în partea de sud-est a țării.

Evoluția temporală a lunii iunie, iulie și august indică o variabilitate interanuală puternică a condițiilor de secetă, la nivel de țară și o tendință de uscare semnificativă statistic pentru august. Cele mai secetoase veri, peste România, au fost, conform datelor, 1950, 1952, 2000, 2003, 2012, 2015 și 2018. În toate aceste veri, seceta a afectat peste 70% din suprafața țării.

Temperaturile extreme de vară au devenit mai frecvente

Principalele constatări ale acestui studiu indică faptul că temperaturile extreme regionale din România urmează aceeași cale ca și cele observate la scară continentală și globală, și anume temperaturile extreme de vară au devenit mai frecvente și intensitatea lor a crescut, mai ales în ultimele două decenii.

Creșterea frecvenței și amplitudinii temperaturilor extreme de vară, în România, a avut loc în același timp cu o tendință generală de uscare, în special în partea de est a țării. Totuși, modificările valurilor de căldură în România prezintă și o componentă decenală/multidecadală, ceea ce este în acord cu studiile anterioare la nivel european, precum și la scări spațiale mai regionale, care au arătat că temperatura de vară este puternic influențată de Oscilația Atlantică Multidecadală. Evoluția seriei de timp a indicelui pentru estimarea duratei valului de caldura poate fi privită ca o combinație între variabilitatea multidecenală și schimbările climatice induse de antropic.

Cele mai puternice modificări, în ceea ce privește frecvența și amplitudinea verilor calde și uscate au fost observate în regiunile extracarpatice (de exemplu, sudul și sud-estul României), în principal pentru că Munții Carpați acționează ca o barieră pentru masele de aer atlantice, limitându-și influențele oceanice asupra părților de vest și centrale ale țării, care experimentează în medie veri mai blânde și precipitații mai abundente, în timp ce partea de est a țării este predispusă la deficit de precipitații și temperaturi mai ridicate, datorită advecției de aer cald și uscat fie din est sau din sud.

Apariția valurilor de căldură în România a fost legată de condițiile anticiclonice și de o frecvență mai mare a situațiilor de blocaje atmosferice coroborate cu anomalii de temperatură maximă zilnică de până la 10 ∘C și cu divergența fluxului de vapori de apă, care a evidențiat un semnal anormal pozitiv în timpul evenimentelor calde și uscate. Acest lucru este în concordanță cu studiile anterioare pentru alte regiuni (de exemplu, partea de vest a Europei), care au arătat că valurile de căldură tind să apară sub influența circulației anticiclonice, ceea ce conduce la intensificarea fluxului de radiații și a vremii fără nori.